Preşedintele şi vicepreşedinţii ANRP au demisionat. Alături de demisii, lui Ponta i s-a înmânat un memoriu cu amenzile contra instituţiei

p_180523_760x420-00-65Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, i-a înaintat premierului Victor Ponta un memoriu în care reclamă că instituţia este obligată la amenzi pentru neplata în termen a titlurilor de despăgubire, însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi.Băeşu a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că în memoriu este precizat că împotriva ANRP există mii de procese în care este solicitată amendarea conducerii instituţiei cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata în termenul legal de 30 zile a titlurilor de despăgubire, pentru dosare din urmă cu mai mulţi ani, existând deja decizii ale instanţei în acest sens.Memoriul este însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi ai ANRP.„Avem o situaţie excepţională la ANRP. Cred că suntem singura instituţie din România împotriva căreia există mii de procese în cadrul cărora cetăţenii cer amendare pentru neplată sau pentru neemiterea de titluri de despăgubire. În condiţiile Legii contenciosului administrativ, suntem în situaţia în care instanţele ne aplică amenzi nu pentru faptul că nu am face bine ce facem, ci pentru că nu facem în 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedărilor, să plătim pentru că alţii au furat cât au putut din acest domeniu, oamenii nemulţumiţi au făcut procese în instanţă, iar instanţele astăzi amendează pe cei care nu sunt în stare ca, în 30 de zile de când apare o hotărâre, să fie în executare”, a susţinut Băeşu.El a arătat astfel că membrii conducerea ANRP se află în situaţia de a plăti amenzi de zeci de mii de euro pentru că nu au ştiut să fie „Supermeni”.„Ajungem să plătim individual, cei care ne-am asumat să spunem adevărul despre ce s-a întâmplat în România în acest domeniu. Noi suntem plimbaţi prin toată ţara pentru astfel de procese, iar legea astăzi, aşa cum e scrisă, este interpretată de unii în sensul că putem fi amendaţi şi în trecut”, a spus Băeşu.El a precizat că memoriul a fost înaintat premierului alături de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi, iar şeful Guvernului a cerut ca memoriul să intre în atenţia Ministerului Justiţiei, pentru verificări.