Dosarul lui Marko Attila Gabor nu se mai află la Comisia juridică

attila-marko-agerpres-6468977-465x390Vicepreședintele Comisiei juridice de la Camera Deputaților Ciprian Nica a declarat marți că dosarul deputatului UDMR Marko Attila Gabor nu se mai află la comisie, afirmând că ‘este posibil’ să fie la Biroul permanent.”Biroul permanent ne-a transmis nouă comisiei posibilitatea de a îi da noi dosarul, dar conform procedurii noi am predat dosarul imediat ce am avut pe ordinea de zi această problemă, noi nu avem nici măcar o copie. E posibil ca dosarul să mai fie la Biroul permanent, eu cred că normal după legea arhivelor ar trebui să fie la Biroul permanent, prin urmare mingea este în terenul Biroului permanent, probabil că a vrut să spună dacă poate să-și consulte dosarul sau să-și facă copii. Prin adresa făcută, Marko Attila a spus să-i trimitem dosarul la adresa de domiciliu unde stă el. Dacă el stă temporar în Ungaria, că am înțeles că i s-a acordat temporar azil politic în Ungaria de guvernul condus de Viktor Orban, acolo nu putem să trimitem dosarul”, a spus Nica la Palatul Parlamentului.El a adăugat că deputatul UDMR poate să vină la Parlament să-și consulte dosarul sau poate să desemneze un avocat care să facă acest lucru, dacă dosarul se mai află la Biroul permanent.”Eu cred că domnul deputat a fost prost sfătuit (n.r. — când a părăsit România), el trebuie să se supună legilor românești, infracțiunea presupusă este comisă ca și cetățean român”, a concluzionat Nica.Deputatul UDMR Marko Attila Gabor a trimis săptămâna trecută Biroului permanent al Camerei Deputaților o scrisoare în care solicită să i se trimită cererea ministrului Justiției privind încuviințarea arestării sale preventive și dosarul său.Marko Attila Gabor arăta în scrisoarea sa că în ziua de 3 decembrie, când plenul Camerei a încuviințat arestarea sa preventivă, nu a fost la București, fiind plecat la Budapesta în vederea participării la Forumul reprezentanților maghiarilor din Bazinul Carpatic, adăugând că ulterior, „prin mai multe memorii adresate DNA” a făcut dovada nevinovăției sale „dincolo de orice dubiu”.Ministrul Justiției a solicitat Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Marko Attila Gabor, acuzat de abuz în serviciu în dosarul în care este implicată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica.