SÂNGE CALD DE APOLLONIA 

Adi Cristi

(O scrisoare găsită de Grigore Băciuț pe când își cotrobăia sufletul)

Despre ARACIS am mai vorbit. De această dată aș fi dorit să scriu „de bine”. Aș fi dorit să am motive să scriu de bine. Paradoxal, despre ARACIS nu se poate vorbi decât de bine. Este o instituţie necesară progresului învățământului, chiar dacă despre importanță ei sunt păreri diferite și controversate chiar în interiorul ariei ei de responsabilitate.

ARACIS, dacă explicităm abrevierea, înseamnă de fapt Agenția Română de Asigurare a Calității în Învăţământul Superior. Cu alte cuvinte, mult mai simple, ARACIS nu este dușmanul  sau ucigașul învățământului academic din România. El este sau, mai corect spus, ar trebui să fie, prietenul dezinteresat al acestuia. Invocându-se legea de organizare, în acești termeni trebui definită menirea sa. Dacă privim detașați rezultatele activităților de evaluare ale agenţiei constatăm o periculoasă abatere de la acest deziderat, pentru care de fapt a fost înființată. Nu este vorba despre Duhul Sfânt care s-ar  strecura fără știrea noastră în propoziție. Doar activitatea anumitor membri ai agenției, activitate neconformă scopului urmărit chiar de instituție în sine, fac să apară derapajele grave de la scopul și menirea asumate de legiuitor în momentul în care a găsit de cuviință să justifice nevoia de ARACIS pentru igienizarea unui spațiu fundamental educației naționale.

Un astfel de personaj răuvoitor, meschin și animat de gânduri ascunse, străine funcției sale de președinte al comisiei medicale, este prof.univ.dr. Grigore Băciuț, fratele cunoscutului prozator Nicolae Băciuț, un om de aleasă cultură și disponibilitate intelectuală. Nu același lucru se poate spune despre aracistul nostru pentru care cred că s-a ajuns la înțelesul profund al termenului „anticristul”.

Din cele două vizite întreprinse la Universitatea Apollonia din Iași s-a putut construi imaginea canaliei animată de setea de a face rău, de parcă arătarea ar lucra în solda cuiva, interesat de ani buni să distrugă această universitate particulară, apărută în peisajul academic ieșean acum 25 de ani. Universitatea nu ar trebui să fie pizmuită de UMF Iași, de exemplu, pentru că este o instituție relativ mică, cu doar o facultate de medicină și una de științe ale comunicării și jurnalism. Cu toate acestea, studenții de la UMF vin în laboratoarele de la Apollonia pentru a profita de aparatura de excepție, de ultimă oră, de aici, precum și de condițiile superioare de cercetare pe care spațiile și dotările din str. Păcurari le oferă studenților și cercetătorilor antrenați în lucrări de masterat, doctorat sau post doctorat. Tocmai aceste atuuri au fost ridiculizate de Grigore Băciuț, în descinderile sale moldave, atunci când a dat dovadă de o rea-credință vizibilă și inexplicabilă în nici o cheie care ar putea să ne ofere o minimă clarificare. Acest individ greu de apreciat la nivelul comportamentului academic, chiar dacă posedă titlul de prof.univ.dr., de la a măsura el spațiile universității cu centimetrul, neavând încredere în schița de la cadastru, și până la jignirile aduse celor cu care a vorbit, folosindu-se invariabil de formula „Voi nu știți nimic! Nu mă prostiți, când eu văd, cu ochii mei, că ceea ce îmi arătați ar putea fi aparatura de excepție de care-mi vorbiți, dar dacă mi s-a spus că nu o aveți, să vă între bine în cap, nu o aveți!” Mai mult, acest personaj „de tristă amintire”, care încă mai trăiește în libertate, după un sfert de secol de la consemnarea obștescului sfârșit a unor astfel de practici „dictate de sus”, își permite să dea telefoane și să amenințe pe directorul de la Spitalul Militar din Iași, de exemplu, luându-l la rost, cerându-i explicații pentru contractul pe care instituţia sa l-a semnat cu Universitatea Apollonia din Iași. Același stil îl folosește și cu președintele CAS, pe care îl i-a la rost pentru „obrăznicia” ce l-a pus în postura decontării unor servicii medicale făcute către populație de personalitățile marcante și recunoscute în domeniu, prof.univ.dr. Vasile Burlui și prof.univ.dr. Dan Gogălniceanu.

Astfel de specimene, de ariviști rătăciți într-un timp pe care nu-l mai înțeleg fac rău de  moarte unor oameni de bună-credință care nu au ezitat să se dedice total profesiei de dascăl, meseriei de medic sau de jurnalist, aducând bani de acasă pentru că, deocamdată, statul este preocupat să se dedice unor astfel de avortoni cum ne apare în față nemernicul care se uită în oglindă și exclamă: „Eu sunt Grigore Băciuț, canalia necesară distrugerii tuturor celor care pun bani de la ei pentru a se întrece cu UMF Iași, de exemplu!”

Dacă acesta este G.B., o gravă problemă este dacă primul ministru tace, dacă ministrul Educației și Cercetării tace. Dacă președintele ARACIS tace. In această tăcere totală se aude doar râsul grohăitor al lui Grigore, personajul folosit de popor ca răspuns implicit la întrebarea „Bei Grigore aghiazmă?”

– Beau, dar mai mult aș bea sânge cald de Apollonia.