Adulţii se îmbolnăvesc de gripă o dată la fiecare cinci ani, iar copiii o dată pe an, au calculat oamenii de ştiinţă, pe baza unui studiu realizat în China.UDIU: Deşi oamenii simt că au luat gripă de mai multe ori în acest interval de timp, de vină sunt de cele mai multe ori alte infecţii, ale căror simptome seamănă cu cele gripale, afirmă o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, informează bbc.com.Savanţii care au realizat studiul au analizat mostre de sânge recoltate de la 151 de voluntari cu vârste cuprinse între şapte şi 81 de ani, pentru a încerca să afle frecvenţa de apariţie a infecţiilor gripale.Un studiu similar va fi realizat în Marea Britanie cu scopul de a verifica dacă aceste concluzii sunt valabile şi în cazul cetăţenilor britanici.Adunând astfel de date medicale pe perioade îndelungate, oamenii de ştiinţă speră să identifice mai uşor persoanele cu cel mai mare risc de infecţie, frecvenţa epidemiilor de gripă şi aria de propagare în rândul comunităţilor a acestei boli.Studiul, publicat în PLoS Biology, a monitorizat nouă tulpini principale cunoscute ale virusului gripal care au circulat în lume între 1968 şi 2009.Cercetătorii – care provin de la Imperial College din Londra şi mai multe institute din Statele Unite şi China – au testat probele sangvine pentru a identifica prezenţa unor anticorpi – cu scopul de a vedea dacă acele persoane au fost infectate cu tulpinile virale în cauză şi, în caz afirmat, cât de des s-a produs acest lucru.Potrivit oamenilor de ştiinţă, copiii se îmbolnăvesc de gripă în medie o dată pe an. Infecţiile gripale devin apoi tot mai puţin frecvente odată cu înaintarea în vârstă.Începând cu vârsta de 30 de ani, infecţiile gripale au tendinţa de a apărea cu o frecvenţă constantă, de aproximativ două pe deceniu, la persoanele testate.Atât răcelile, cât şi gripele sunt cauzate de virusuri, însă deosebirea lor poate fi dificilă, întrucât cele două boli prezintă aproape aceleaşi simptome.Ambele cauzează febră şi dureri în gât, dar şi tuse şi strănut – cel din urmă reprezentând o formă de propagare a bolilor.Ceea ce o persoană consideră a fi gripă poate fi de fapt o răceală puternică pentru o altă persoană.La o răceală obişnuită, simptomele tind să apară gradual, sunt de obicei mai moderate şi afectează în principal nasul şi gâtul.Gripa este o afecţiune mai severă, în urma căreia persoanele bolnave au nevoie de repaus la pat. Simptomele includ dureri de cap, dureri musculare, dar şi nas înfundat sau, din contră, secreţii nazale abundente.Gripa este o afecţiune neplăcută, dar neletală, pentru cei mai mulţi dintre adulţii sănătoşi, însă ea poate să provoace complicaţii serioase la persoanele în vârstă şi la cele care suferă de alte boli gronice, precum astmul.Acesta este motivul pentru care experţii recomandă persoanelor din grupurile de risc să îşi facă vaccinul antigripal în fiecare an. Cu toate acestea, pe plan internaţional au apărut mai multe critici, după ce oamenii de ştiinţă au descoperit că principalul vaccin antigripal recomandat în acest an în Marea Britanie ajută doar trei persoane din 100 să nu dezvolte simptome gripale. Virusul gripal suferă mutaţii în mod constant, iar acest lucru face dificilă prezicerea tulpinii virale împotriva căreia oamenii ar trebui să se vaccineze în fiecare an.