Consiliul Județean (CJ) Iași, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, organizează joi, 5 martie, o întâlnire între administrația publică locală şi instituţiile deconcentrate pe tema ”Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (Transatlantic Trade and Investment Partnership – T-TIP)”. Dezbaterea va viza elemente cheie ale parteneriatului, precum eliminarea barierelor vamale între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, sistemul de soluționare a litigiilor între investitori și stat, coerența reglementărilor în domeniul schimburilor comerciale, sănătatea publică, mediu, energie şi altele. Discuțiile au debutat în 2013, iar în februarie 2015 s-a derulat cea de-a opta rundă de negocieri. Invitații speciali ai evenimentului sunt dna. Elena BRYAN, reprezentant comercial senior la Misiunea Statelor Unite ale Americii de la Uniunea Europeană (Bruxelles), membru în echipa de negociatori din partea Statelor Unite ale Americii, și dl. Ravi BUCK, consilier economic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. ”Parteneriatul Transatlantic își propune să elimine barierele comerciale care afectează, în prezent, cumpărarea și vânzarea de bunuri și servicii între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Specialiștii estimează că, după finalizarea negocierilor și ratificarea, de către Parlamentul European, a Parteneriatului, economia Uniunii Europene va beneficia, anual, de aproximativ 120 miliarde de euro, iar cea a Statelor Unite ale Americii de aproximativ 100 miliarde de euro. În condițiile în care principalii beneficiari vor fi IMM-urile și mediul academic, Județul Iași este direct interesat de semnarea acestui acord. Scutirea de taxe vamale şi reglementarea condițiilor de acces pe piața achizițiilor publice pot face din Iași, grație situării sale la granițele Uniunii Europene, o zonă atractivă pentru întreprinzătorii americani. Există, desigur, multe puncte sensibile ale acestui acord, care nu pot fi rezolvate decât prin negocieri și dezbateri publice eficiente. Sunt bucuros că Iașul va găzdui acest exercițiu de dialog și transparență”, a declarat Cristioan Adomniței, președintele CJ Iași. Prezentarea și dezbaterea T-TIP vor avea loc joi, 5 martie, la Sala ”Mozart” din cadrul Complexului Palas, începând cu ora 11:00. La eveniment au confirmat participarea reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Primăriei Municipiului Iași, ai Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, ai Agenției pentru Protecția Mediului, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ai Institutului Național de Inventică, ai Oficiului pentru Studii Pedologice și Agrochimice, ai Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, ai Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor. (E.M.)