Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunțat că vineri după-amiază este posibil să ningă în sudul țării.
„În România, deocamdată, este emis cod galben, care înseamnă viscol la munte. Vineri după-amiază sau mâine noapte este posibil să se transforme în ninsoare inclusiv în București, adică sudul țării, viteze de vânt de 50-60 de km/oră și am dat exemplu cu țările din bazinul Mării Mediterane ca să vedem evoluția la ce să ne așteptăm”, a precizat Sandu în cadrul unei videoconferințe desfășurate la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
El a menționat că pentru zonele unde vântul de peste 70 km/oră se asociază cu ninsoarea ar putea fi emise coduri portocalii pe perioade limitate.
„Urmează ca la expirarea atenționării cod galben la nivel național, adică sâmbătă după-amiază, să nu emitem la nivel național o altă atenționare, pentru că precipitațiile practic se diminuează foarte mult, rămâne însă vântul la 40-50 km/oră și pentru aceasta probabil se vor mai emite atenționări locale”, a explicat Ion Sandu.
Potrivit acestuia, în Europa, începând cu Italia, Croația, Muntenegru și vestul Serbiei, sunt emise coduri roșii pentru intensități foarte mari de precipitații asociate cu vânt.