Cotidianul kuwaitian Al Qabas susţine că Jassem Emwazi a respins afirmaţiile potrivit cărora el şi soţia sa le-ar fi spus oficialilor că îşi recunosc fiul în înregistrările video ale grupării.„Nu este nimic care să dovedească ceea ce circulă în mass-media, în special prin clipuri şi înregistrări video, că acuzatul este fiul meu Mohammed, la care se face referire ca la presupusul călău al Daesh (Statul Islamic)”, a declarat Emwazi.Mohammed Emwazi a fost identificat de presă ca fiind bărbatul mascat care apare în înregistrările video ale SI cu decapitarea unor ostatici, postate pe Internet.„Pentru că am simţit că unele persoane cred în acest lucru, am un avocat care să mă apere şi să dovedească … faptul că ce se spune nu este adevărat”, a declarat el. Avocatul său, Salem al Hashash, susţine că Emwazi a fost chestionat de Minsiterul kuwaitian de Interne timp de trei ore dar a fost eliberat pentru că nu este suspectat de vreo infracţiune. El a ameninţat, de asemenea, cu acţiuni juridice împotriva persoanelor care fac acuzaţii la adresa clientului său şi a precizat că a fost numit un avocat pentru apărarea membrilor familiei în Marea Britanie.Mohammed Emwazi, în vârstă de 26 de ani, s-a născut în Kuwait, dar părinţii săi s-au mutat în Marea Britanie în 1993 şi s-au stabilit la Londra. El a absolvit Universitatea din Westminster, unde a obţinut o diplomă în domeniul informatic, în 2009. Într-o înregistrare audio din acea perioadă, Emwazi neagă că ar plănui să devină un extremist şi condamnă atacurile din 11 septembrie din Statele Unite şi pe cele din 7 iulie de la Londra.Dar experţii în securitate cred că el a plecat în Siria în 2013 pentru a se alătura grupării teroriste, devenind în cele din urmă „călăul” SI, responsabil de decapitarea a cel puţin cinci ostatici, respectiv britanicii David Haines şi Alan Henning şi americanii James Foley, Stephen Sotloff şi Peter Kassig.