Strategia energetică a României va trebui construită în jurul conceptului de securitate energetică, a declarat vineri, la Petroșani, ministrul Energiei, Andrei Gerea, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) și cu partenerii sociali.
‘Strategia energetică a României va trebui să fie construită în jurul unui concept foarte clar și anume securitatea energetică. Conjunctura internațională impune acest lucru și pentru noi este vital ca România să fie asigurată, (…) și din punct de vedere al surselor de energie, dar și a capacităților de producție. Un element important din strategia energetică înseamnă eficiența energetică. Eforturile noastre vor fi îndreptate spre acest concept, inclusiv la CEH’, a spus ministrul Energiei.
El a subliniat faptul că România nu este independentă din punct de vedere al asigurării gazelor naturale, menționând că și-ar dori o creștere a capacităților de stocare pentru acestea. În opinia sa, țara noastră nu-și permite ‘luxul’ de a renunța la producția de energie electrică pe bază de cărbune, context în care a apreciat că ar trebui asigurat un mix energetic care să ofere României confortul necesar din punct de vedere al producției de energie.
În ceea ce privește Complexul Energetic Hunedoara, ministrul Energiei afirmat că vor fi depuse toate eforturile pentru salvarea acestuia și pentru ca mineritul din Valea Jiului să poată continua.
‘Am venit în Valea Jiului pentru a da un semnal că situația CEH nu ne este indiferentă, că depunem și vom depune toate eforturile și ne vom pune în slujba acestui țel, al salvării CEH, toate cunoștințele noastre, toate pârghiile pe care le avem la nivelul ministerului și guvernului. (…) Alături de cei de aici suntem încrezători că vom reuși să găsim cele mai bune soluții pentru ca mineritul în Valea Jiului și producția de energie să aibă un viitor aici’, a afirmat Gerea.
El a arătat că în discuțiile purtate la sediul CEH au fost abordate subiecte legate de o primă schiță a programului de restructurare al complexului, dar și pe marginea întâlnirilor pe care le-a avut cu reprezentanții FMI, Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale.
În context, ministrul a precizat că la elaborarea planului de restructurare al CEH va contribui și o echipă a Comisiei Europene, astfel încât acesta să fie ‘complet transparent și convingător’. ‘Un element foarte bun este că și dânșii, la nivelul Comisiei Europene, au acceptat că securitatea energetică trebuie să primeze’, a spus Andrei Gerea.