BRAT: Internetul este mai accesibil decât apa curentă în mediul rural, cu o penetrare de 60%

În mediul rural românesc, penetrarea internetului se apropie de 60%, nivelul dezvoltării utilizării și profilul utilizatorilor fiind similare celor din mediul urban din anii 2007-2008, a declarat joi directorul general al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), Arina Ureche, în cadrul unei prezentări ce a avut loc la Ziua Cercetării Media.

Potrivit studiului, profilul utilizatorilor de internet din mediul rural este dominat de persoanele tinere din localități de peste 4.000 de locuitori. Ureche a subliniat că în mediul rural internetul este mai accesibil decât apa curentă. Accesul la utilități este, potrivit studiilor, următorul: accesul la electricitate — 99 %, accesul la conexiune la internet — 62 %, în timp ce 45% dintre persoanele din mediul rural beneficiază de conectarea la rețeaua de apă curent sau canalizare, 36% au baie sau duș în interiorul locuinței și 28% au grup sanitar în interiorul locuinței.

La nivel național, 68% din populația cu vârste între 14 și 64 de ani utilizează internetul, ceea ce înseamnă 10,3 milioane de oameni ce locuiesc pe teritoriul României — 36% fiind din mediul rural și 64% din mediul urban.

În ceea ce privește numărul de minute petrecute pe internet în mediul rural, media este de 295, în timp ce în mediul urban, 261. Potrivit studiilor, în mediul rural, un procent mai mare de persoane folosesc internetul pentru „dating” decât în urban. În ceea ce privește folosirea internetului în scop educativ, procentele sunt egale — 38%.

Potrivit studiului, 59% dintre utilizatorii de internet din mediul rural accesează internetul și de pe telefonul mobil. În urban, procentul acestora este de 45%.

Internetul întrece televiziunea după numărul de ore „conștiente” petrecute utilizând acest mediu. În spațiul rural, timpul mediu zilnic petrecut cu fiecare din aceste media este mai mare decât cel pentru urban.

În medie, o persoană utilizează internetul pe 1,6 dispozitive. Dacă în mediul urban utilizarea internetului are ca scop economisirea timpului și accesul facil la anumite servicii, în zona rurală el este încă exploatat mai mult în zona de divertisment.

Potrivit lui Ureche, mediul rural este în prezent la un nivel de dezvoltare similar mediului urban din anii 2007-2008 atât sub aspectul utilizării internetului, cât și al puterii de cumpărare.

În realizarea acestei cercetări au fost folosite studii naționale INSSE, SNA FOCUS și SATI realizate pe subiecți cu vârste între 14 și 64 de ani.