Tăriceanu îi invită pe liberali la un armistițiu pe noul Cod Fiscal

Președintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis, vineri, o scrisoare deschisă „oamenilor politici din PNL care mai cred în valorile liberale” prin care lansează invitația unui armistițiu pe „noul Cod Fiscal ultraliberal”, a anunțat PLR.

Potrivit documentului amintit, Tăriceanu consideră că este nevoie de un astfel de armistițiu pentru că noul Cod Fiscal reprezintă „o reformă fiscală pentru cel puțin zece ani de acum încolo”.

„Tocmai de aceea, ea trebuie asumată de toți liderii politici, mai ales de către cei liberali. Indiferent cine câștigă alegerile din 2016, românii, mediul de afaceri, investitorii și partenerii noștri externi, trebuie să știe că prevederile din noul Cod Fiscal vor fi menținute”, susține președintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu spune, în scrisoarea deschisă remisă AGERPRES de PLR, că, în ciuda faptului că „PNL s-a transformat într-un partid popular, condus din umbră de oamenii lui Băsescu”, are convingerea că mulți dintre membrii PNL continuă să susțină ideile liberale.

„Săptămânile acestea, în Parlament, va fi în dezbatere cea mai liberală reformă fiscală din 2004, de la introducerea cotei unice. Este un Cod Fiscal sprijinit 100% de toată suflarea liberală din țară, de toți cetățenii liberali neînregimentați politic. Codul Fiscal este sprijinit de mediul de afaceri căruia i s-a pus funia la gât de oamenii care au fost în guvernările Boc și Ungureanu și care au devenit, mulți dintre ei, colegi cu voi”, scrie președintele PLR, în scrisoarea adresată oamenilor politici din PNL care mai cred în „necesitatea unei agende liberale pentru România”.

Potrivit acestuia, măsurile noului Cod Fiscal reprezintă „o terapie de șoc liberală, de care economia românească și România are nevoie și care nu poate fi întârziată”, astfel că, în opinia sa, proiectul va fi adoptat de Parlament.

„Vă scriu pentru a vă cere să susțineți un armistițiu pe noul Cod Fiscal. Măcar noi, liberalii, să spunem: ‘bătălia politică se oprește la Codul Fiscal!’. Vă cer să nu încercați să blocați noul Cod Fiscal, doar pentru că Vasile Blaga și Cătălin Predoiu vor să ajungă la putere cât mai rapid. Calculul politicienilor din PDL este unul greșit: Codul Fiscal va trece și opoziția unui partid care se consideră de centru-dreapta nu va face decât să îndepărteze electoratul. (…) Vă spun deschis că acest Cod Fiscal va trece de Parlament”, susține Tăriceanu.

Argumentând faptul că noul Cod Fiscal va fi adoptat pentru o perioadă „de cel puțin zece ani de acum încolo”, Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut liberalilor să nu îi lase pe colegii lor democrat-liberali „să joace electoral Codul Fiscal”.

„Vă cer să nu îi lăsați pe cei din PDL să joace electoral Codul Fiscal. Vă cer să susțineți un armistițiu pe noul Cod Fiscal. Toți oamenii politici care cred acum în valorile liberale, indiferent la ce partid sunt, trebuie să susțină un armistițiu politic pentru noul Cod Fiscal. Să ne asumăm cu toții că măsurile liberale cuprinse în acest noul Cod Fiscal vor fi continuate și în următorii 5-10 ani. După ce îl trecem, cu toții, prin Parlament, lupta politică poate să reînceapă. România are nevoie de acest moment de luciditate și maturitate politică pentru a merge înainte și vă rog să acționați ca adevărați liberali”, afirmă Călin Popescu-Tăriceanu, în încheierea scrisorii deschise.