TVR propune Guvernului prelungirea transmisiei analogice

TVR propune prelungirea transmisiei analogice, în paralel cu cea terestră digitală, până la data de 31 decembrie 2016, informează un comunicat al Televiziuni Publice transmis vineri.

“Plătitorilor de taxă TV trebuie să li se garanteze dreptul la programele televiziunii publice și după trecerea la transmisia terestră digitală”, declară președintele — director general al SRTV, Stelian Tănase, potrivit comunicatului.

Sursa citată precizează că “Televiziunea Română dorește să vină în întâmpinarea publicului care nu are posibilitatea de a recepționa în sistem digital canalele TVR, începând cu data de 16 iunie, dată de la care va fi oprită transmisia analogică în România, conform Strategiei Naționale aprobată de Guvernul României prin HG 403/2013”.

De asemenea, TVR informează că a încheiat unui acord cu Societatea Română de Radiocomunicații (SNR) în baza căruia propunerea va fi înaintată Guvernului.

“TVR și SNR vor înainta Executivului și un proiect de lege prin care va fi acordat un ajutor financiar categoriilor defavorizate, pentru achiziționarea de aparatură necesară recepționării programelor de televiziune. Deși aproximativ 90% dintre gospodării sunt abonate la operatorii de cablu și nu vor fi influențate de trecerea la emisia digital terestră, nu a fost găsită, până acum, o soluție pentru restul gospodăriilor care nu vor avea acces la servicii de televiziune. Conform datelor oficiale, aproximativ 7% din gospodării (aproximativ 500.000) sunt dependente de recepția terestră a programelor de televiziune”, se menționează în comunicat.

Conform deciziei luate în cadrul Conferinței Regionale pentru Radiocomunicații, semnate la Geneva, în iunie 2006, ziua de 16 iunie 2015 este data limită de funcționare a transmisiunilor analogice de televiziune în Europa. După această dată, programele de televiziune vor fi recepționate în sistem digital terestru.

În acest moment, furnizarea serviciilor de programe de televiziune prin intermediul frecvențelor radio terestre a canalelor TVR 1 și TVR 2 se face în format analogic, acoperirea fiind de 97% din populație și aproximativ 93% din teritoriu. Pentru distribuirea serviciului public de televiziune, TVR folosește rețelele operate de Societatea Națională de Radiocomunicații, se mai precizează în comunicatul TVR.