Un acord cu Iranul privitor la programul său nuclear controversat trebuie să fie precedat de progrese, a declarat șeful diplomației franceze Laurent Fabius, cu o zi înainte de o reuniune a marilor puteri, la Paris, informează AFP.
‘Trebuie să se facă progrese în ceea ce privește volumul, durata și controlul asupra angajamentelor avute în vedere de Iran. Este nevoie de eforturi suplimentare’, a declarat Fabius în fața jurnaliștilor la Riga.
Șeful diplomației franceze urmează să aibă o întrevedere sâmbătă, la Paris, cu omologii săi american John Kerry, britanic Philip Hammond și german Frank-Walter Steinmeier și cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate Federica Mogherini.
Această reuniune încheie o săptămână de consultații intense asupra programului nuclear iranian, la Montreux (Elveția), unde Kerry s-a întâlnit în mai multe rânduri cu omologul său iranian Mohammed Jawad Zarif și unde marile puteri s-au reunit joi la nivel de directori politici.
Marile puteri din grupul 5+1 (SUA, Franța, Marea Britanie, China, Rusia și Germania) cer ca Iranul să-și micșoreze capacitățile nucleare, pentru a împiedica Teheranul să dispună într-o zi de bomba nucleară.
La rândul său, Iranul își revendică dreptul la o componentă nucleară civilă completă și cere ridicarea totală a sancțiunilor economice occidentale.
Discuțiile sunt menite să permită o reglementare politică înainte de 31 martie, în timp ce finalizarea detaliilor tehnice se speră să se realizeze până la 1 iulie.
Fabius s-a arătat prudent în ceea ce privește posibilitatea de a ajunge la un acord până la sfârșitul lunii, în timp ce negocierile, relansate în noiembrie 2013, au fost deja prelungite de două ori.