IGPR: Polițiștii din întreaga țară au oferit flori doamnelor și domnișoarelor de 8 martie

Polițiștii din întreaga țară au oferit flori, duminică, doamnelor și domnișoarelor aflate în trafic, în calitate de conducător auto, pasager sau pieton, ori care au călătorit cu trenul sau avionul, cu ocazia zilei de 8 Martie, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române remis duminică AGERPRES.

În București, în Piața Constituției, polițiști din cadrul Direcției Rutiere — Inspectoratul General al Poliției Române și Brigăzii Rutiere a Capitalei le-au surprins pe doamne și domnișoare acordându-le “amenzi florale”.

De asemenea, și polițiștii Direcției de Poliției Transporturi au oferit flori călătoarelor de pe peronul Gării de Nord și din trenuri.

“Poliția Română urează tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară minunată și La mulți ani! De ziua femeilor, polițiștii din întreaga țară au oferit flori doamnelor și domnișoarelor pe care le-au întâlnit”, se arată în documentul citat.