Președintele Iohannis nu joacă niciodată pe puncte; are o dreaptă bună, potrivit partenerului său, Cornea

Președintele Klaus Iohannis nu s-a mulțumit, sâmbătă, doar să susțină echipa de dublu a României contra Israelului, ci s-a și antrenat la o bază privată din Sibiu, cu unul din componenții lotului de Cupa Davis, Victor Cornea, cel care va juca duminică un meci demonstrativ.

„Este o onoare pentru noi să jucăm în prezența domnului președinte. O să am puține emoții. (…) Sunt fericit că am ocazia să joc. O să fie prima dată (când vine să mă vadă la un meci oficial, n.r.). Ultima dată, chiar ieri am jucat puțin. Mă încurajează foarte mult și îmi dă încredere și mă bucur foarte mult că este alături de mine, chiar dacă numai cu două vorbe, când îl prind. Este foarte ocupat”, a declarat înainte de meci, Victor Cornea.

Întrebat cum este Klaus Iohannis ca jucător de tenis, Victor Cornea a declarat că președintele nu joacă niciodată pe puncte, dar că are „o dreaptă foarte bună”.

Klaus Iohannis este așteptat duminică, din nou, în Sala „Transilvania” din Sibiu, ca să-l susțină pe Victor Cornea în meciul contra lui Edan Leshem.

„Admir rigoarea și precizia pe care le presupune acest sport”, scria în urmă cu două zile, pe pagina sa de Facebook, Klaus Iohannis.

Președintele a început să joace tenis, în urmă cu doi ani, la un club privat, deținut de Marius Vecerdea, unul din organizatorii Cupei Davis de la Sibiu și managerul lui Victor Cornea. Iohannis a acceptat chiar să fie actor într-o reclamă de promovare a turneului de tenis de la Sibiu, când poate fi văzut lovind cu racheta, o minge de tenis, din fostul său birou din Primărie. De la Crăciun, chiar și soția președintelui, Carmen Iohannis, s-a apucat de tenis, conform lui Marius Vecerdea.