Grecia a trimis partenerilor din zona euro o listă extinsă de propuneri de reformă, dar oficialii Uniunii Europene au anunțat că sunt necesare mai multe măsuri înainte de obținerea următoarei tranșe din pachetul de asistență financiară, transmite Reuters.Un oficial elen a declarat, vineri, că ministrul de Finanțe, Yanis Varoufakis, a trimis la Bruxelles lista extinsă de propuneri de reformă ce vizează lupta împotriva evaziunii fiscale, activarea unui „consiliu fiscal” pentru a genera economii la buget și un nou model de acordare a licențelor pentru loterie și jocurile de noroc, care va majora veniturile la stat.Dar lista a ajuns prea târziu, în condițiile în care adjuncții miniștrilor de Finanțe din zona euro și experții Comisiei Europene s-au întâlnit, joi, pentru a analiza cu atenție propunerile Atenei, înaintea reuniunii Eurogrupului de luni.’Orice propuneri ar veni (de la Varoufakis), nu pot fi analizate separat. Ele trebuie văzute într-un context mai larg, cu toate măsurile anunțate. Nu există nicio legătură cu plata următoarei tranșe din pachetul de asistență financiară”, a afirmat oficialul, care a dorit să-și păstreze anonimatul.De asemenea, Grecia a rambursat, vineri, o primă tranșă de 310 milioane de euro dintr-un credit acordat de Fondul Monetar Internațional. În următoarele două săptămâni, Atena trebuie să plătească în total 1,5 miliarde de euro către FMI, dar se confruntă cu scăderea veniturilor din taxe, înghețarea fondurilor din pachetul de asistență financiară și stagnarea economiei.Necesitățile lunare de finanțare ale Greciei se ridică la aproximativ 4,5 miliarde de euro, inclusiv pensii și salarii de 1,5 miliarde de euro. Atena nu va primi ajutor internațional până când nu va elabora în detaliu lista de reforme, care vor fi analizate de UE, BCE și FMI și apoi vor trebui implementate de autoritățile elene până la sfârșitul lunii iunie.Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, a afirmat, vineri, după întâlnirea cu Tsipras, că băncile elene sunt adecvat capitalizate și nu se confruntă cu ieșiri masive din depozite.’Există un sprijin deplin pentru creditorii eleni din partea BCE, nu există absolut nici un pericol’, a declarat Stournaras.Luna trecută, Eurogrupul a decis să extindă cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiții.Comisia Europeană a confirmat că Grecia a transmis lista propunerilor de reformă necesare pentru a obține această extindere. Lista include măsuri de combatere a corupției și a evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibil și țigări.De asemenea, autoritățile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieței muncii și să acorde subvenții pentru plata utilităților și pentru achiziționarea alimentelor.Propunerile Greciei urmează să fie examinate de Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.