Macovei i-a trimis lui Iohannis un proiect de lege privind votul electronic. Ce prevede acesta

monica macoveiMonica Macovei i-a transmis, luni, preşedintelui Klaus Iohannis, un proiect de lege al partidului M10, privind votul electronic, care a fost depus la comisia parlamentară de cod electoral, cerându-i şefului statului să îl susţină public şi în consultările instituţionale cu Guvernul şi partidele.

Monica Macovei anunţă, într-un comunicat de presă, că Asociaţia M10, pe care a constituit-o împreună cu oamenii din România şi din diaspora care au susţinut-o în campania pentru alegerile prezidenţiale, a elaborat şi a depus luni, la Comisia parlamentară pentru Codul Electoral, proiectul de lege privind votul electronic, care va permite tuturor românilor – din ţară şi din străinătate – să poată vota electronic la orice tip de alegeri – locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale, precum şi la referendumuri.Monica Macovei mai spune că a trimis proiectul de lege privind votul electronic preşedintelui Klaus Iohannis, cu rugămintea să îl susţină public şi în cadrul consultărilor instituţionale pe care şeful statului le are cu Guvernul şi partidele politice.Potrivit comunicatului, Asociaţia M10 a decis să elaboreze şi să propună acest proiect de lege având în vedere libera circulaţie a forţei de muncă in UE, distanţele mari şi foarte mari dintre localităţile de reşedinţă ale românilor aflaţi în străinătate şi cele mai apropiate localităţi în care Statul Român organizează secţii de votare, incapacitatea organizatorică şi reaua credinţă dovedite ale Statului român în a asigura exercitarea dreptului constituţional de vot pentru toţi cetăţenii români şi dezvoltarea turismului naţional care a afectat în mod direct participarea cetăţenilor – în special a tinerilor şi a persoanelor care muncesc – la alegerile organizate în ziua de duminică.Conform proiectului propus de Asociaţia M10, toţi cetăţenii români cu drept de vot, indiferent de domiciliu sau reşedinţă, pot vota electronic dacă doresc. În plus, toţi cetăţenii români pot vota electronic la orice tip de alegeri – locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale, precum şi la referendumuri.Proiectul de lege mai prevede că cetăţenii români care doresc să voteze electronic trimit prin poştă sau depun personal o cerere adresată primăriei de la domiciliul sau reşedinţa lor, respectiv reprezentanţei diplomatice sau consulare în cazul cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate (cerere de înscriere în Registrul Electoral Electronic).Cererea va fi însoţită de o copie legalizată după actul de identitate, pentru a împiedica orice posibilă fraudă în emiterea de astfel de cereri de către persoane neautorizate.Cererile vor fi comunicate de primării şi de reprezentanţele diplomatice sau consulare Ministerului Afacerilor Interne, în formă electronică, în termen de cel mult 48 de ore de la primirea lor sau, în format de hârtie, în termen de cel mult 5 zile.De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va transmite solicitantului, prin intermediul primăriilor sau reprezentanţelor diplomatice/consulare, un token (dispozitiv care generează parole de identificare cu dată de expirare scurtă pentru utilizatorul acesteia, folosit pentru autentificarea în sistemul de vot) – pe model de sistem e-banking, fiabil şi recunoscut pentru nivelul de securitate.Token-ul va fi folosit nu doar pentru un rând de alegeri, ci pentru toate tipurile de alegeri sau referendumuri care urmează, şi poate fi folosit pentru orice alte aplicaţii online (plata de taxe şi impozite, eliberarea de acte etc) pe care statul român le va pune la dispoziţia cetăţenilor.Token-ul va fi identificat prin intermediul unei serii unice şi va fi activat doar sub semnătura funcţionarului şi în prezenţa posesorului, pentru a împiedica orice posibilă fraudă, se mai arată în proiect.Cetăţenii români pot exercita dreptul de a vota electronic, între orele 07.00 şi 21.00 (ora locală), în preziua stabilită pentru exercitarea dreptului de vot în modalitatea clasică (pe buletin de vot pe hârtie).În ziua votului pe buletinul de vot de hârtie, reprezentanţii birourilor electorale din secţiile de votare au obligaţia de a scana documentele de identitate ale alegătorilor, pentru a afla în timp real (instantaneu) dacă aceştia au votat sau nu anterior (pentru a preveni fraudele electorale sau/şi tentativele de dublare a votului electronic).Proiectul mai prevede că fraudarea votului electronic, în orice modalitate, se pedepseşte cu închisoarea între 7 şi 25 de ani.Potrivit Monicăi Macovei, prin acest proiect, cetăţenii români trebuie să facă, atunci când doresc şi pot, doar două drumuri: pentru legalizarea copiei actului de identitate (necesar cererii de vot electronic) şi ridicarea token-ului (necesar activării în condiţii de securitate).”Odată cu primirea token-ului, cetăţenii români pot vota de acasă sau de oriunde se află la toate alegerile sau referendumurile care vor urma, având siguranţa că nimeni nu a cerut sau primit în locul lor, în mod fraudulos, dispozitivul electronic de identificare. În plus, dispozitivul (token-ul) poate fi folosit pentru orice alte aplicaţii pe care statul român le va dezvolta in folosul cetăţeanului (plata de taxe şi impozite, eliberarea de acte etc)”, se mai menţionează în comunicat.Macovei afirmă în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Iohannis că în Acordul pentru salvarea statului de drept şi a democraţiei în România, pe care i l-a transmis între cele două tururi de scrutin ale alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României şi pe care acesta l-a însuşit public şi în scris, îi solicita, la punctul 5, “să garanteze promovarea de către partidele care îl susţin – (a) unei
legi privind votul electronic şi prin corespondenţă pentru ca toţi românii din ţara şi străinătate să poată vota, în aşa fel încât noul sistem de vot să funcţioneze începând cu alegerile locale din 2016”.”În răspunsul dumneavoastră, pe care mi l-aţi trimis pe 14 noiembrie 2014, precizaţi că “în ceea ce priveşte cerinţele pe care le-aţi enumerate în scrisoarea dumneavoastră, nu pot decât să constat că referirile la Justiţie, la consolidarea parteneriatului strategic cu SUA şi a relaţiei cu NATO şi UE, la eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi preşedintelui, la introducerea votului electronic şi a votului prin corespondenţă şi toate celelalte se suprapun perfect peste obiectivele pe care şi eu mi le-am asumat, atât în calitate de om politic şi co-preşedinte al ACL, cât şi în calitate de candidat la Preşedinţie”.Macovei mai menţionează că pe 26 noiembrie 2014 i-a transmis preşedintelui proiectul de lege privind înfiinţarea unui partid politic cu minimum 3 membri şi o scrisoare, prin care îl ruga să solicite Parlamentului adoptarea, până la sfârşitul lunii decembrie 2014, a proiectului respectiv, precum şi adoptarea, până la sfârşitul lui februarie 2015, a unei legi care să permită “votul la distanţă” – electronic şi prin corespondenţă – pentru toţi românii din ţară şi străinătate.”În ceea ce priveşte adoptarea unei legi care să permit românilor să voteze electronic, semnalele politice nu sunt deloc încurajatoare”, mai spune Macovei în scrisoarea către şeful statului.