Ministrul Apărării, Mircea Duşa a declarat, marţi, în cadrul bilanţului ministerului pe 2014, că cele două comandamente NATO stabilite a fi înfiinţate în ţara noastră, în urma reuniunii miniştrilor Apărării de la Bruxelles, vor funcţiona în Bucureşti, urmând a fi operaţionale în 2016 şi 2018. Mircea Duşă a arătat că, în contextul noilor provocări de securitate de pe flancul estic, România şi-a exprimat intenţia de pune la dispoziţia Alianţei Nord- Atlantice un comandament multinaţional de divizie precum şi de a găzdui o structură multinaţională de integrare a forţelor.Propunerile noastre au fost concretizate la începutul lunii februarie a acestui an, cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării de la Bruxelles, unde s-a decis că Alianţa va avea, prin cele două comandamente multi-anuale, o prezenţă vizibile şi persistentă în România. Eu am considerat această realizare ca una foarte importantă, după intrarea noastră în NATO”, a mai afirmat ministrul Apărării.Duşa a mai arătat că şi-a propus ca, într-o primă etapă, să se poată atinge starea operaţională a unităţilor, pentru integrarea forţelor NATO, până în luna iunie, iar până la Summit-ul din Polonia, din 2016, să fie realizată capacitatea operaţională completă.Ministrul Apărării a mai afirmat că în ceea ce priveşte comandamanentul naţional de divizie, preconizează realizarea capacităţii operaţionale iniţiale până în 2016, iar cea completă, până în 2018.”Vis-a-vis de locaţia celor două comandamente, pentru că este o întrebare care mi se pune de multe ori, cele două comandamente vor funcţiona în Bucureşti”, a anunţat Duşa.Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, acestea urmând să devină operaţionale în 2016, iar aici vor activa militari români, dar şi din alte state membre, au decis, la începutul lunii februarie, miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei.La reuniunea miniştrilor Apărării de la Bruxelles s-a decis constituirea imediată pe teritoriile aliaţilor din est – România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania – a unor Unităţi pentru Integrarea Forţelor NATO, acestea fiind structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care vor ”asigura o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici“.Pe lângă acest centru, România va găzdui un Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est care va funcţiona ca un centru de comandă-control în situaţia dislocării de forţe pe flancul estic al NATO.”După primirea în NATO din 2004, măsurile care s-au aprobat astăzi pentru România sunt foarte importante, putem să le spunem chiar istorice, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO şi UE. Aceste structuri multinaţionale NATO de comandă şi control reprezintă materializarea deciziei adoptate la summitul din 2014, privind asigurarea unei prezenţe vizibile şi persistente a NATO pe teritoriul ţărilor aliate. Aceste unităţi vor avea un rol cheie pentru legătura dintre forţele naţionale şi cele NATO, asigurând elementul de comandă şi control în situaţii în care noua forţă de reacţie a Alianţei, cea cu nivel ridicat de operativitate, va fi dislocată”, a declarat la Bruxelles, după reuniune, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.