Fostul judecător CCR Toni Greblă, la DNA

Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă s-a prezentat marți la Direcția Națională Anticorupție, el fiind cercetat pentru mai multe fapte.

La intrare în sediul DNA, Toni Greblă a precizat că a fost chemat de procurori și că se prezintă ca orice cetățean, adăugând că în prezent nu are niciun fel de funcție și nici activitate într-un partid politic.

„Dacă din punct de vedere instituțional am înțeles că se dorește schimbarea clasei politice și prin astfel de mijloace, din punct de vedere penal nu înțeleg ce mi se întâmplă. (…) Acuzele care mi se aduc, o parte din ele le cunoașteți din spațiul public, altele sunt niște interpretări fantasmagorice. Nu a apărut nimic nou în dosar până acum, ba dimpotrivă, probele administrate până în prezent par să confirme punctul meu de vedere. Ancheta judiciară va continua cum e normal să continue. Eu sunt convins că adevărul va ieși la iveală. Eu nu am furat din banul public, eu nu am devalizat banul public”, a afirmat Greblă.

Despre relația cu finul său, fostul judecător a spus că și-o asumă, chiar dacă poate uneori a fost nepotrivită.

” Eu accept acest punct de vedere, (…), dar de aici și până la fapte penale este cale lungă, astfel încât nu am decât să mă prezint la DNA de câte ori sunt solicitat, ancheta este în curs, apoi justiția, dacă va fi cazul, se va pronunța”, a susținut el.

Întrebat dacă se așteaptă să fie reținut, Toni Greblă a răspuns: „În niciun caz”.

În 4 februarie, CCR a anunțat că Toni Greblă a demisionat din funcția de judecător.

„Curtea constată că actul demisiei a survenit pe fondul presiunilor exercitate asupra instanței constituționale în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de Legea fundamentală”, se arăta într-un comunicat al CCR transmis acea dată.

Anterior, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Biroului permanent al Senatului pentru încuviințarea arestării preventive în cazul lui Toni Greblă, urmărit penal pentru mai multe fapte, și trimiterea acestuia în judecată.

Procurorii au extins urmărirea penală față de Toni Greblă și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și folosirea în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este folosită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

El era acuzat de trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).