Reforma legislației electorale va aduce o implicare mai mare a oamenilor în viața politică și o mai mare transparență în finanțarea partidelor, consideră deputata PSD Gabriela Podașcă, membră a Comisiei parlamentare de cod electoral.
„Este pentru prima dată când avem o reformă electorală de anvergură, realizată cu susținerea tuturor partidelor parlamentare și în urma consultărilor cu societatea civilă”, a declarat Gabriela Podașcă într-un comunicat transmis AGERPRES.
Printre noutățile aduse la legea partidelor politice sunt eliminarea criteriului teritorial și posibilitatea de a înființa un partid cu 3 membri.
„Aceste prevederi vin să susțină partidele politice locale și să dinamizeze viața politică. Sper că, în cel mai scurt timp, să asistăm la apariția unui număr cât mai mare de partide locale implicate și conectate la nevoile zonei pe care o reprezintă”, susține deputatul PSD în comunicat.
În ceea ce privește legea finanțării, Comisia a adoptat o serie de modificări ce încurajează partidele și candidații să treacă în conturi bancare cheltuielile de campanie și să declare veniturile la valoarea lor reală. Mai mult, orice împrumut trebuie făcut printr-un act notarial ce specifică foarte clar modul și termenul de restituire a acestuia. „În acest mod punem capăt practicilor nesănătoase dintre finanțatori și partide. Totul va fi la vedere, nu se vor mai putea face înțelegeri obscure între politicieni și mediul de afaceri”, a declarat Gabriela Podașcă.
Conform noilor prevederi, publicitatea stradală este eliminată, materialele de propagandă permise fiind doar afișele, machetele de presă, broșurile și clipurile electorale pentru televiziuni și mediul online. „Campania trebuie să fie despre informarea cetățeanului, nu despre cine are cele mai multe bannere pe bulevard. Este realmente un câștig pentru cetățeni și o dovadă de respect la adresa lor faptul că se renunță la materialele costisitoare de outdoor”, a spus deputata PSD.
De asemenea, una dintre noutățile aduse la legea finanțării este descrierea tuturor tipurilor de cheltuieli de campanie, precum și precizarea pragurilor de cheltuieli pentru fiecare dintre ele, a menționat Gabriela Podașcă.