Peste un sfert dintre angajatorii din România anunţă planuri de creştere a numărului de angajaţi în trimestrul al doilea, în special în industria prelucrătoare, şi doar 6% au în vedere o scădere de personal, mai ales în sectorul energetic, arată un studiu realizat de Manpower.
Peste două treimi (67%) dintre companii nu prevăd schimbări.Astfel, rezultă o previziune netă de angajare de +11%, cea mai puternică din trimestrul patru din 2012 până în prezent. Previziunea netă de angajare reprezintă diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor, în trimestrul următor.”Semnele unei activităţi de angajare mai intense sunt din ce în ce mai vizibile, atât din îmbunătăţirea treptată şi modestă a previziunii, pe parcursul ultimelor trimestre, dar şi din repartizarea mai echilibrată a optimismului, în rândul angajatorilor din majoritatea sectoarelor de activitate, a regiunilor sau tipurilor de organizaţii. În cea mai mare parte a regiunilor şi sectoarelor de activitate angajatorii se arată nu doar mai optimişti, ci şi mai dinamici, scăzând numărul de companii care adoptă o atitudine prudenţă, de expectativă”, a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.Angajatorii din industria prelucrătoare se dovedesc din nou cei mai optimişti, previziunea netă de angajare din sector, de +28%, este cea mai robustă din ultimele 10 trimestre, şi a crescut cu 12 puncte procentuale faţă de cea exprimată în primul trimestru al acestui an.Cea mai amplă îmbunătăţire faţă de trimestrul anterior, de 15 puncte procentuale, este raportată însă în sectorul transport, depozitare şi comunicaţii, unde previziunea de +17% este cea mai optimistă din trimestrul unu din 2009 până în prezent.Perspectivele de angajare sunt mai optimiste şi în sectorul construcţii, angajatorii raportând o previziune netă de +16%, cu 12, respectiv 16 puncte procentuale mai puternică decât cea din primele trei luni ale anului, respectiv din trimestrul al doilea din 2014.De altfel, oportunităţile pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă se vor multiplica, în mai mică sau mai mare măsură, în toate sectoarele de activitate, cu excepţia celui de energie electrică, gaze, apă, unde angajatorii raportează singura previziune negativă din acest trimestru, de -8%, valoare cu 8 puncte procentuale mai slabă decât în trimestrul unu şi cu 12 puncte procentuale sub trimestrul unu al anului trecut, menţionează raportul.Din punct de vedere regional, perspectivele de angajare sunt pozitive în toate cele opt regiuni ale ţări, fiind fie mai puternice, fie stabile raportat la trimestrul trecut. Cea mai mare îmbunătăţire, de 18 puncte procentuale, este raportată de angajatorii din regiunea Sud-Vest. Previziunea netă de angajare din această regiune, de +14%, este cea mai puternică enunţată de angajatori în ultimii trei ani.Angajatorii din regiunea Sud raportează la rândul lor o îmbunătăţire considerabilă faţă de trimestrul anterior, 30% dintre ei anunţând planuri de a-şi creşte numărul de angajaţi în intervalul aprilie – iunie 2015. Previziunea netă de angajare din regiune, de +22%, s-a îmbunătăţit cu 12 puncte procentuale faţă de trimestrul unu şi cu 15 puncte procentuale faţă de trimestrul al doilea al anului trecut, fiind cea mai solidă de pe întreg teritoriul ţării.Angajatorii din organizaţii de dimensiuni micro, cu mai puţin de 10 angajaţi, sunt mai optimişti decât în orice alt moment din ultimii 6 ani (din trim. I/2009), raportând o previziune netă de angajare de +11%, îmbunătăţită atât faţă de primul trimestru, cât şi faţă de trimestrul doi din 2014, cu 15, respectiv 11 puncte procentuale.Şi angajatorii din organizaţii mici (10-49 angajaţi) şi medii (40-249 angajaţi) se arată încrezători, exprimând previziuni de +8%, respectiv +13%. Activitatea de angajare va continuă şi în organizaţiile mari, cu peste 250 de angajaţi, dar previziunea rămâne stabilă comparativ cu trimestrul anterior şi scade cu patru puncte procentuale faţă de trimestrul al doilea din 2014.”Per ansamblu, această este prognoza cea mai favorabilă din ultimele 9 trimestre. Nu numai că angajatorii se arată mai fermi în intenţiile de a-şi creşte numărul de angajaţi, ci şi mai puţin dispuşi să facă scăderi de personal decât au fost în trimestrul întâi. Este încurajator că apar mai multe oportunităţi pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă în regiunea lor, sau în sectorul de activitate pe care aceştia îl vizează, ceea ce poate fi indicatorul unei reveniri economice mai sustenabile. Totuşi, acest optimism mai uniform răspândit este de dată prea recentă pentru a putea fi asimilat unei tendinţe, chiar şi într-un context european de un optimism prudent”, a adăugat Valentin Petrof.Pentru România, studiul s-a derulat în intervalul 14 – 27 ianuarie 2015 pe un eşantion reprezentativ de 626 de angajatori. Rezultatele obţinute au o marja de eroare de +/-3,9%.