Președintele Klaus Iohannis, prezent la lansarea candidaturii României pentru organizarea Universiadei de vară din 2021

klaus-iohannis-rezultate-alegeri-2014-465x390Președintele Klaus Iohannis va fi prezent marți la lansarea oficială a candidaturii României la organizarea Universiadei de vară din anul 2021, eveniment ce va avea loc marți, 10 martie, de la ora 17,00, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității București, anunță Asociația Student Sport într-un comunicat. La conferința de presă care va avea loc cu această ocazie vor lua cuvântul, alături de președintele României, unii dintre cei mai importanți sportivi români: Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, dar și Eric Saintrond, Secretarul General al Federației Internaționale a Sportului Universitar (FISU). De asemenea, conferința beneficiază de participarea extraordinară a Corului Național de Cameră Madrigal. Universiada este o manifestare sportivă și culturală internațională, organizată la fiecare doi ani într-o altă țară, pe baza unei proceduri de selecție elaborată de FISU, fiind al doilea eveniment ca anvergură, după Jocurile Olimpice. Universiada se adresează studenților sportivi din întreaga lume, care au ca principală preocupare studiul la cel mai înalt nivel de educație și, în subsidiar, sportul de performanță. Organizarea Universiadei de Vară din 2021 ar fi cel mai mare proiect de țară după intrarea în NATO și UE, consideră inițiatorii acestui proiect. Pentru ca acest plan să devină posibil este necesară susținerea Guvernului României în vederea depunerii candidaturii de către Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și achitarea taxei de înscriere în valoare de 10.000 de euro, până pe data de 31 martie 2015. România a primit, în septembrie 2014, invitația oficială de a participa la procedura de depunere a candidaturii pentru organizarea Universiadei de Vară din 2021, din partea domnului Eric Saintrond, Secretarul General al Federației Internaționale a Sportului Universitar, cu sediul la Lausanne. ‘Cred că România are nevoie de acest proiect din toate punctele de vedere. România este ceea ce noi transmitem despre ea, iar sportul de performanță ne-a făcut să existăm peste tot în lume. Vrem să fim cunoscuți ca o țară a campionilor’, declară Adrian Socaciu, fondator și președinte al Asociației Student Sport. Programul Universiadei de Vară include 10 sporturi obligatorii (totalizând 13 discipline) și până la 3 sporturi opționale. Disciplinele obligatorii sunt: atletism, baschet, scrimă, fotbal, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, judo, natație, sărituri în apă, polo, tenis de masă, tenis, volei. La lista sporturilor obligatorii, din 2017 se va adăuga taekwondo, iar din 2019 tirul cu arcul. România a organizat până acum o singură Universiadă, în anul 1981, acesta fiind, de altfel, și cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în țara noastră. Universiada de vară din 1981 s-a bucurat de participarea a 2.930 de sportivi din 86 de țări și a peste 200.000 de spectatori. În acel an, sportivii români au obținut medalii la toate cele 10 discipline ale Universiadei și au ocupat locul 2 în clasamentul final. Găzduirea unui astfel de eveniment în țara noastră va avea un impact economic, social și turistic major. Nu trebuie să uităm — se mai arată în comunicat — că unul dintre elementele importante prin care sportul își pune amprenta asupra economiei unei țări este organizarea de evenimente sportive de amploare, cum este și Universiada de Vară din 2021. În același timp, un astfel de proiect ar putea constitui un imbold important pentru tineri către activitatea fizică constantă și către un mod de viață echilibrat, dar și o ocazie extraordinară de promovare a imaginii României. Mai mult, Universiada este retransmisă de peste 100 de canale de televiziune, fiind reflectată amplu pe internet, rețelele de socializare, la radio și în presa scrisă. Organizarea Universiadei de vară 2021 în România va reprezenta o oportunitate majoră de dezvoltarea durabilă a brand-ului de țară, dar și de construire pe termen lung a strategiei de creștere a veniturilor și a calității vieții în România. Acest proiect este susținut de mari campioni ai României precum: Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Sandra Izbașa, Corina Ungureanu, Vasile Tomoiagă, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Valeria Răcilă, Mihai Covaliu, Nicu Vlad, Alina Dumitru, Doina Melinte, Maricica Puică, Carmen Bunaciu, Andrei Iosep, Radu Cosmin, Alexandru Dedu, Narcisa Lecușanu, Virgil Stănescu, Răzvan Burleanu, Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Monica Iagăr, Elizabeta Samara și mulți alții.