România, pe locul opt în UE după ponderea energiei din resurse regenerabile în consum, în 2013

Romania ocupă locul opt între statele membre ale Uniunii Europene /UE/ după ponderea energiei obținute din surse regenerabile în consumul final brut, în 2013, arată datele prezentate, marți, de Oficiul european de Statistică (Eurostat).

Cea mai mare pondere a energiei obținute din surse regenerabile în consumul total în 2013 s-a înregistrat în Suedia (52,1%), Letonia (37,1%), Finlanda (36,8%), Austria (32,6%), Danemarca (27,2%), Portugalia (25,7%), Estonia (25,6%) și România (23,9%), la polul opus situându-se Luxemburg (3,6%), Malta (3,8%), Olanda (4,5%) și Marea Britanie (5,1%), în timp ce la nivelul UE procentul este de 15%.

Obiectivul UE este ca, până în anul, 2020 acest procentaj să ajungă la 20%.

Surse regenerabile de energie sunt considerate, potrivit comunicatului Eurostat, cele solare, termale și fotovoltaice, hidro, eoliene, geotermale și biomasă.

Trei dintre cele 28 de state membre ale UE și-au îndeplinit obiectivele naționale pentru anul 2020, respectiv: Bulgaria, Estonia și Suedia. Mai mult, Lituania, România și Italia sunt la mai puțin de 0,5 puncte procentuale de țintele pentru 2020.

La polul opus se află Marea Britanie (9,9 puncte procentuale de țintele pentru 2020), Olanda (9,5 puncte procentuale), Franța (8,8 puncte procentuale) și Irlanda (8,2 puncte procentuale).