Rebelii proruși din estul Ucrainei adună armament greu în depozite în jurul orașului Donețk, în pofida armistițiului, a anunțat marți armata ucraineană, relatează Reuters.
Atacurile s-au redus în ultima săptămână, dar acuzațiile din ambele părți de încălcare a armistițiului arată fragilitatea acordului de pace convenit luna trecută la Minsk, care solicita retragerea armamentului greu de pe linia frontului.
‘Rebelii continuă să transporte echipament și muniție pentru artilerie prin nodul de cale ferată de la Debalțevo și construiesc depozite de arme în jurul Donețkului’, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Andrei Lîsenko.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care monitorizează retragerea armamentului, a anunțat că nu poate confirma pe deplin retragerea de ambele părți deoarece nu a avut acces la toate locațiile unde a fost mutat o parte din armament.
Lîsenko afirmat că pozițiile ucrainene au fost atacate luni de separatiști de 31 de ori, între care cu cinci focuri de artilerie, și a raportat că nouă militari au fost răniți în ultimele 24 de ore.
‘Cele mai afectate zone sunt Șirokin și cea din jurul aeroportului din Donețk. Ieri au fost lupte aproape toată ziua la Șirokin’, a afirmat Lîsenko, referindu-se la un sat de la marginea orașului Mariupol, port startegic.
De partea rebelilor, oficiali au afirmat că forțele ucrainene au încălcat armistițiul de 17 ori în ultimele 24 de ore, dar nu au semnalat victime, potrivit serviciul de presă al separatiștilor.