Recomandări editoriale

carti.Stephen Hawking, Lucy Hawking

George şi Big Bangul

Editura Humanitas

La Marele Accelerator de Hadroni, impresionantul accelerator de particule construit în anii din urmă la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, este pe cale să înceapă unul dintre cele mai importante experimente ştiinţifice din istorie. Savanţi veniţi din toate colţurile lumii sunt pregătiţi de explorarea primelor momente ale Universului, în încercarea de a căpăta informaţii despre Big Bang, explozia iniţială din care provin toate.
Însă experimentul este pus în pericol de o organizaţie secretă, care intenţionează să împiedice orice progres al ştiinţei. George şi Annie, îndrăgiţii eroi ai primelor două volume ale acestei serii pentru copii şi tineri, sunt absorbiţi în vâltoarea unor noi aventuri care-ţi îngheaţă sângele în vine… În cursa lor contra cronometru pentru a dejuca planurile acelei organizaţii malefice, ei depăşesc graniţele galaxiei noastre, ba chiar şi graniţele Universului vizibil, ajungând să exploreze planul lumii cuantice. Alături le este, ca de obicei, Cosmos, cel mai performant calculator din lume, care le oferă ajutor şi informaţii atunci când au nevoie.Cartea conţine câteva dintre cele mai recente teorii ştiinţifice cu privire la călătoria în timp şi la Big Bang, precum şi diverse eseuri speciale, aparţinând unora dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din lume (printre aceştia, desigur, se numără şi Stephen Hawking). Maniera de prezentare, sub formă de naraţiune, este atractivă şi pe înţelesul tinerilor, diverse ilustraţii punctând de fiecare dată noile informaţii oferite cititorului.
În finalul cărţii există chiar şi o bandă desenată ce prezintă, succint, o desfăşurare în sens invers a evoluţiei Universului, începând din prezent şi încheindu-se în momentul Big Bangului.Volumul include 32 de pagini cu fotografii color ce înfăţişează imagini autentice din spaţiul cosmic.

 

Ian McEwan

Câinii negri

Editura Polirom

Romanul este o superba meditatie asupra reactiilor diferite ale oamenilor cind sint pusi in fata terorii istoriei. Legatura lui Bernard cu June Tremaine a inceput sa se destrame aproape in aceeasi perioada in care a debutat casnicia lor. Incercind sa priceapa de ce dragostea atit de profunda a sotilor Tremaine a fost naruita de felul diferit in care fiecare dintre cei doi vede lumea si confruntarile ei, Jeremy, un al treilea personaj, se apuca sa puna pe hirtie memoriile lui June. Tentativele sale de a-i afla istoriile se lovesc insa tot timpul de un moment din trecut, mereu acelasi, la fel de nefericit pentru June pe cit au fost evenimentele care au framintat istoria Europei la jumatatea anilor ’50. Ciinii negri este, poate, cel mai politic dintre romanele lui McEwan. Cartea este construita pe mai multe paliere, tratind in principal angoasele, dilemele, ezitarile intelectualului contemporan confruntat cu spectrele trecutului plin de oroare al lumii in care traieste.

 

Lucian Dan Teodorovici

Unu + unu (+ unu…). Niste comedii

Editura Cartea Românească

Cum arata lumea pentru un sinucigas cocotat pe-un stilp? Mai mica, mai usor de inteles, mai plina de umor decit atunci cind te afli in mijlocul ei. Ce se intimpla intr-un teatru cind regizorii si actorii s-au saturat de lipsa de respect a spectatorilor? Raspunsul este destul de sumbru pentru cei din sala, insa spectacolul comic e asigurat. Si, in fine, care este legatura dintre elefantii roz, elefantii galbeni si oamenii cu care se intilnesc pe „terenuri” imaginare? E una care ne lasa dezbracati in public, ridicoli si totusi veseli, in tristetea noastra. Cele trei comedii cuprinse in volum deschid, cu mijloacele absurdului, trei perspective inedite, cuceritoare, asupra unei lumi care, chiar daca pare imposibila, e exact lumea noastra.
„Dintotdeauna m-am visat prozator. Si cam atit. Cindva, cu destui ani in urma, spre a exersa dialogurile in folosul cartilor mele de proza, am scris o piesa de teatru. A fost premiata in citeva rinduri, a fost pusa in scena, a avut un succes mai mare decit tot ce scrisesem pina atunci. Ceea ce nu mi-a dat totusi idei. Peste alti citiva ani, m-am inscris la Facultatea de Teatru, in primul rind pentru a-mi imbunatati modul de a construi relatii intre personaje si a reusi sa vizualizez mai bine spatiul intr-o naratiune, ceea ce m-ar fi ajutat, fireste, sa scriu mai bine proza. Am sfirsit prin a ma indragosti de teatru si a pune in scena spectacole. Dar nici macar asta nu mi-a dat ideile peste cap. De-o vreme insa, ma straduiesc sa scriu un nou roman. In locul lui, m-am trezit, habar n-am cum, scriind «sfirsit» la finalul acestui volum. Nu-s perfect lamurit nici acum, marturisesc, in privinta relatiei mele cu teatrul. Dar macar am intrat, in sfirsit, la idei.” (Lucian Dan Teodorovici)