Spectacolul „Boema” revine pe scena Operei Iasi

spectacole teatru si operaOpera Națională Română Iași vă invită la spectacolul La bohème de Giacomo Puccini, duminică, 15 Martie 2015, în Sala Mare a Teatrului Național Iași, începând cu ora 18.30, sub bagheta dirijorului József Horváth (Opera Naţională Română Cluj-Napoca şi Opera Maghiară Cluj-Napoca). Regia îi aparține lui Niky Wolcz, profesor la Universitatea Columbia din New York, Helmut Stürmer, personalitate marcantă a scenografiei internaționale de teatru, operă și film, a realizat decorurile, iar creatoarea costumelor este Lia Manțoc.

Din distribuție fac parte:
Mimi – Diana Ţugui – (Opera Naţională Română Cluj-Napoca)
Rodolfo – Florin Guzgă
Marcello – Alexandru Aghenie – (Opera Braşov) – (debut)
Schaunard – Valentin Marele – (Opera Braşov)
Colline– Petre Burcă – (Opera Naţională Română Cluj-Napoca)
Musetta – Cristina Grigoraş
Benoit –Lucian Dolhăscu
Alcindoro – Cătălin Berea
Parpignol – Andrei Apreotesei
Vameşul – Traian Hudumeac
Sergentul- Dragoş Ştefan

Cu participarea corului de copii Juniorii Operei, dirijor Raluca Zaharia:

Daria Alexandra Bârzu, Maria Teodora Bîrliba, Ioana Boampă, Daniela Bucur-Grosu, Catinca Ruxandra Constantin, Mara Crăcăleanu, Ștefan Gheorghe, Miruna Ioana Gherasim , Silvia Elena Giordano, Theodor Giurcanu, Amalia Groza, Daria Hurjui, Ruxandra Lascăr, George Emanuel Marcu, Andreea Teodora Nicolau-Ciobanu, Samia Maria Saleh, Diana Alecsia Simionescu, Elena Spiridon-Bîrsan, Marian Stoica, Mihail Sebastian Teacu.
Regizorul spectacolului, Niky Wolcz, a studiat la Universitatea de Teatru din București (IATC) și a lucrat ca actor, profesor universitar și regizor peste tot în Europa. Și-a început activitatea la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din București unde a lucrat și învățat cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și David Esrig, începând în același timp cariera sa pedagogică la Institutul de Teatru „I.L.Caragiale”. Ca actor, a jucat în spectacolele de teatru „Leonce și Lena”, „Godot”, „Trei frați gemeni venețieni”, „Furtuna”, „Revizorul”, dar și în filme, precum „Reconstituirea” în regia lui Lucian Pintilie, „Căldura” sau „Prea mic pentru un război atât de mare” în regia lui Radu Gabrea. Timp de 14 ani a fost profesor universitar la Secția de Teatru și Operă din cadrul „Frankfurter Musikhochschule” (Facultatea de Muzică din Frankfurt), la „Prinzregentenakademie München”, precum și la „Freie Universität” din Berlin. În anul 1996 se stabilește la New York unde predă la Columbia University. Împreună cu Andrei Șerban a montat lucrări de operă și operetă: „Cneazul Igor” (Londra), „Povestirile lui Hoffmann” și „Văduva veselă” (Viena), „Paiațe” (Geneva), „Indiile galante” și „Italianca în Alger” (Paris), „Benvenuto Cellini” și „Faust” la Metropolitan (New York). În anul 2012, împreună cu soția sa, Ulla Wolcz, a montat premiera mondială a piesei de teatru „Ținuturile joase” a autoarei Herta Müller, laureată a premiului „Nobel pentru Literatură” în anul 2009.
Biletele s-au pus în vânzare și pot fi cumpărate de la Agenția Operei (0332.888.448). Prețul unui bilet variază între 10 și 60 de lei în funcție de locul din sală.