Tenis: Meciul Canada – România, din Fed Cup, va avea loc în Maurice-Richard Arena din Montreal

Meciul dintre echipele feminine de tenis ale României și Canadei, din barajul pentru Grupa Mondială a Fed Cup, va avea loc în Maurice-Richard Arena din Montreal, pe 18 și 19 aprilie, a anunțat federația canadiană.

”Suntem foarte norocoși că avem șansa de a juca acasă al patrulea meci consecutiv”, a declarat căpitanul nejucător al echipei Canadei, Sylvain Bruneau.

”Vom întâlni încă o dată un adversar foarte puternic, dar putem alege suprafața de joc și vom avea spectatorii de partea noastră. Știm că va fi dificil să ne păstrăm locul în Grupa Mondială, dar, la acest nivel, nu există meciuri ușoare”, a mai spus Bruneau.

Canada a învins Serbia cu 3-1, anul trecut, la Complexe Sportif Claude Robillard din Montreal, în primul tur al Grupei Mondiale II, iar apoi a trecut cu 3-1 de Slovacia în baraj pentru Grupa Mondială I, la Quebec. În februarie anul acesta, Canada a pierdut cu 0-4 în fața Cehiei, în primul tur al Grupei Mondiale, meci disputat tot la Quebec.

Canada ocupă locul 9 în clasamentul Fed Cup, în timp ce România se află pe 12, după ce a învins Spania cu 3-2, la Galați, luna trecută, în primul tur al Grupei Mondiale II.

România a ajuns în semifinalele Fed Cup în 1973 și a fost sfertfinalistă în 1974, 1978, 1980 și 1981. Ultima sa prezență în Grupa Mondială a fost în 1992.Canada și România s-au întâlnit o singură dată în competiție, în 1983, când echipa țării noastre s-a impus cu 3-0, la Zurich, în primul tur al Grupei Mondiale.