Deficitul balanței comerciale a României, în scădere cu peste 76 de milioane de euro, în ianuarie 2015, raportat la ianuarie 2014

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost în ianuarie 2015 de 176,4 milioane euro, mai mic cu 76,2 milioane euro decât cel înregistrat în luna similară din 2014, în condițiile în care exporturile și importurile au crescut cu 6,4% și, respectiv cu 4,1%, a anunțat, joi, Institutul Național de Statistică (INS).

Față de luna decembrie 2014, exporturile din ianuarie 2015 au crescut cu 10,2%, iar importurile au scăzut cu 4,0%.

În luna ianuarie 2015, conform estimărilor preliminare ale Institutului Național de Statistică, exporturile FOB au însumat 4,187 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 4,363 miliarde de euro.