Doi chinezi, condamnaţi la închisoare pentru că au vândut fotografii cu primul portavion al Chinei unor spioni

chinezi-condamnati-la-inchisoare-dupa-ce-au-vandut-fotografii-cu-primul-portavion-al-chinei-3817Doi chinezi au fost condamnaţi şi încarceraţi pentru că au vândut informaţii militare secrete, inclusiv sute de fotografii cu primul portavion chinez, unor spioni străini, dezvăluie o publicaţie oficială chineză.

Potrivit publicaţiei Dalian Daily, citată de CNN, cei doi bărbaţi, prezentaţi ca „Han” şi „Zhang”, au fost condamnaţi la opt şi, respectiv, şase ani de închisoare.Han, în vârstă de 30 de ani, a fost abordat pe aplicaţia de mesagerie WeChat de către o persoană care s-a dat drept jurnalist. „Reporterul” ia cerut lui Han să fotografieze cu telefonul „zone sensibile” dintr-o bază militară, în cadrul unui proiect de colectare de informaţii. Han s-a dus vara trecută la Beijing şi şi Liaoning (nord-est) pentru a face pozele, inclusiv la o expoziţie de tehnologie militară. El a predat ulterior înregistrări şi fotografii „angajatorului” său, potrivit publicaţiei chineze.„Deşi trucurile folosite de inamici sunt viclene, ele pot fi absolut evitate”, comentează publicaţia.Contactat de CNN, Biroul pentru Securitate din Dalian a confirmat relatarea de presă, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare.Celălalt bărbat, Zhang, în vârstă de 23 de ani, a trimis peste 500 de fotografii cu portavionul Liaoning – numele provinciei în care a fost creat – unei persoane care a afirmat că era editor la o revistă străină, în august, înainte să fie arestat.Cu două luni înainte, Zhang şi-a părăsit locul de muncă pentru acesta, mai bine plătit, scrie ziarul, care a publicat imagini cu „echipamentul de spionaj” folosit e către cei doi, constând în telefoane marca iPone, computere şi cabluri.Unii navigatori pe Internet se întrebau dacă chiar spionează atunci când fotografiază portavionul chinezesc, având în vedere că fostul secretar de Stat american Chuck Hagel a efectuat o vizită la bordul navei în 2014.”Şi eu am fotografii cu portavionul”, afirmă deţinătorul contului @gablio într-un mesaj postat pe Weibo, echivalentul chinez al Twitter. „Când am zburat de la Dalian la Beijing, acum doi ani, am văzut nava clar, din avion. Nenumărate persoane au fotografiat-o”, se arată în mesaj.