Cetățeni, organizații, companii, instituții publice și centre culturale din întreaga țară sunt așteptate să participe în data de 28 martie la a șaptea ediție a evenimentului Ora Pământului (Earth Hour), cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile, a anunțat, miercuri, organizația WWF-România.
În acest an, în data de 28 martie, la ora locală 20,30, peste 7.000 de orașe din mai mult de 162 de țări vor stinge lumina cu scopul de a arăta preocupare pentru protejarea naturii.
‘Anul acesta este un moment de cotitură la nivel internațional în ceea ce privește politicile și angajamentele statelor din întreaga lume pentru a încetini încălzirea globală și a atenua impactul schimbărilor climatice. În decembrie vor avea loc negocierile finale între statele membre ONU privind țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră — principalul factor ce determină creșterea temperaturilor și alte probleme conexe de mediu. De aceea, Earth Hour are anul acesta o însemnătate și un rol aparte, pentru că poate canaliza vocea a două miliarde de susținători într-un scop comun esențial, de care depinde chiar supraviețuirea noastră pe această planetă: convingerea liderilor lumii că nu mai este timp pentru amânări sau justificări și că acum este momentul pentru asumarea unor ținte și a unor responsabilități ambițioase, pe măsura provocărilor cu care ne confruntăm’, arată WWF-România într-un comunicat de presă.
Conform organizației de mediu, de-a lungul celor șase ediții de până acum, peste 40 de orașe din România au participat în mod activ la Ora Pământului și sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din martie.
Astfel, clădiri simbolice, castele, monumente și instituții întrerup iluminatul în mod simbolic și găzduiesc evenimente tematice. Dintre reușitele importante ale mișcării Earth Hour în România amintim Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, care într-o oră consumă cât un oraș de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour și, mai mult decât atât, oprește iluminatul exterior pe parcursul nopții, în fiecare seară.
Până în prezent, din 2012, WWF-România a premiat trei orașe din România (Bistrița, Timișoara și Satu Mare) cu titlul de ‘Capitala Earth Hour România’.
În 2015, mesajul și îndemnul organizației pentru comunitatea Earth Hour din România este ‘Dăruiește naturii din energia ta’. La nivel de orașe, autoritățile și asociațiile locale sunt provocate să organizeze, pe parcursul lunii martie, acțiuni de mediu care să culmineze pe 28 martie cu un cros de amploare, pe un traseu prestabilit — Crosul ‘Ora Pământului’, unde să se adune toți cetățenii preocupați de natură și pasionații de alergare.
‘Earth Hour’ este cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, în cadrul căreia toate luminile din orașele lumii sunt stinse simbolic. Evenimentul se sărbătorește în România din anul 2009, iar la nivel internațional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediție în orașul Sydney.
În prezent, comunitatea globală care participă la Earth Hour este formată din peste două miliarde de oameni.