Elena Udrea, arestată preventiv din 25 februarie, în dosarul „Gala Bute”, este vizitată de către mama sa, care vineri dimineaţă a mers la Arestul Poliţiei Capitalei cu un pachet cu alimente şi apă.Mama Elenei Udrea a ajuns la Arestul central al Poliţiei Capitalei în jurul orei 09.00 şi a intrat fără să facă declaraţii.De asemenea, la Arestul central al Poliţiei Capitalei a ajuns, vineri dimineaţă, şi Ruxandra Dragomir.Potrivit programului, la centrele de arest preventiv ale Poliţiei Capitalei vizitele se fac de luni până vineri, în ordine alfabetică. Ziua de vizită pentru Elena Udrea este vineri.Elena Udrea este arestată preventiv în dosarul „Gala Bute” din 25 februarie.Mandatul de arestare preventivă pe numele Elenei Udrea a fost emis pentru: infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec; infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA; infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani; infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea „Galei Bute”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi pe câteva milioane de lei din averea Elenei Udrea, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, declara avocatul Marius Striblea.Elena Udrea a mai stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Microsoft”. În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul „Microsoft”, cât şi în dosarul „Gala Bute”.În 23 februarie, Camera Deputaţilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală şi arestare preventivă a deputatului PMP, în dosarul „Gala Bute”.În acelaşi dosar sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja. Senatorul PNL Ion Ariton (ales din partea PDL) este sub control judiciar până în aprilie, acesta fiind obligat să nu părăsească ţara şi să se prezinte la Poliţia Sibiu în zilele stabilite prin programul de supraveghere.În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinute de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul „Gala Bute”.