Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a ajuns, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), primele informaţii fiind că acesta a fost citat să se prezinte pentru audieri. Darius Vâlcov este audiat la DNA, în calitate de suspect, într-un dosar vizând fapte din perioada în care era primar al oraşului Slatina, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor.Ministrul Finanţelor a ajuns la DNA la ora 18.00, el venind singur.Potrivit primelor informaţii, Darius Vâlcov a fost citat de procurorii anticorupţie pentru a fi audiat într-un dosar în care are calitatea de suspect, alături de alte două persoane.Sursele citate au mai precizat că Vâlcov este audiat în legătură cu fapte comise ca primar al municipiului Slatina. Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.Pe 27 martie 2012 Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în data de 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. În data de 10 iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales de către slătineni în funcţia de primar cu un procent de peste 80 la sută.În decembrie 2012, a fost ales senator de Olt din partea PSD.Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice.