Tîlvăr: Relaxarea sistemului de vize ar avea o influență benefică asupra comunității românești din Canada

Relaxarea sistemului de vize ar avea „o influență benefică” asupra comunității românești din Canada, în sensul păstrării și consolidării legăturilor acesteia cu România, a declarat ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, în cadrul unei vizite parlamentare în Canada, efectuată în perioada 9-13 martie.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), remis vineri AGERPRES, demnitarul român a participat la o serie de întrevederi cu oficiali canadieni: Dean Allison — președintele Comisiei de afaceri externe a Camerei Comunelor, David Tilson — președinte al Asociației Parlamentare Canada-Europa și alți membri ai acestei comisii, precum și cu președintele Senatului Canadei, Pierre Claude Nolin.

„Pe agenda discuțiilor din cadrul acestor întâlniri s-au aflat o serie de subiecte de actualitate, precum proiectul unei colaborări între Canada și România în cadrul rețelei internaționale Eureka, cât și elemente ale cooperării în domeniul securității, în contextul apartenenței NATO.

Au mai fost abordate chestiuni legate de dimensiunea economică a cooperării între cele două state, având în vedere semnarea, la nivel european, a Acordului Economic și Comercial Cuprinzător cu Canada, care va determina liberalizarea comerțului și facilitarea accesului pe piețe între statele membre UE și Canada, precum și problematica vizelor”, precizează MAE.

Demnitarul român a subliniat, totodată „contribuția semnificativă” în reprezentarea comunității, în dialogul cu autoritățile canadiene, a unor personalități de origine română, așa cum este Corneliu Chișu, președintele Grupului de prietenie din Parlamentul Canadei.

Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, efectuează, în perioada 9 — 13 martie, o vizită de lucru la Ottawa și Toronto, în Canada. Oficialul român face parte dintr-o delegație parlamentară condusă de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.