Vâlcov: Noul Cod Fiscal nu este perfect, poate fi îmbunătățit

Noul Cod Fiscal nu este perfect și poate fi îmbunătățit, a declarat joi ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, la Giurgiu, adăugând că nu ar accepta niciodată să renunțe la măsuri după unul sau doi ani de la aplicare.

”Din toate întâlnirile cu mediul de afaceri toți spun că e prea frumos ca să fie adevărat, parlamentarii sunt mai mult decât dornici să dezbată măsurile din noul Cod și să le îmbunătățească. Nu sunt perfecte, dar vor putea deveni foarte bune. Nu există o măsură care poate fi considerată mai benefică, dar nu aș renunța sub nicio formă la direcția pe care o dau aceste prevederi fiscale, și anume, aș putea oricând să accept un TVA de 19 sau de 21%, dar să îngheț măsurile după primul an sau după al doilea an nu aș fi de acord”, a susținut Vâlcov.

În opinia sa, după ce noul Cod Fiscal își va demonstra beneficiile nimeni nu ar mai fi de acord să îl schimbe.

”Dacă vom vedea că direcția este bună în 2018 când vom gândi noul Cod Fiscal nimeni nu ar mai putea să dea o direcție de creștere a fiscalității, dacă numai simpla continuare a acestei reduceri a fiscalității va duce la crearea de locuri de muncă sau la scoaterea la suprafață a altor locuri de muncă”, a completat Darius Vâlcov.

El a mai spus că noul Cod Fiscal va aduce mediului de afaceri încredere și a arătat că se are în vedere crearea unei noi structuri de dezvoltare, după modelul polonez.

”Deja avem discuții cu partenerii polonezi și vom definitiva din punct de vedere legislativ această structură până la jumătatea anului, iar de anul viitor va fi funcțională”, a adăugat Vâlcov, arătând că prin noile prevederi fiscale se va simți creșterea economică ”și în buzunarele românilor”.