Primarul din Slatina, Minel Prina, reținut de DNA în dosarul ministrului Darius Vâlcov

Minel Prina, primarul municipiului Slatina, a fost reținut sâmbătă de procurorii DNA, pentru 24 de ore, el fiind acuzat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în dosarul în care a fost pus sub acuzare și ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov.

Împreună cu primarul din Slatina a fost reținut și Lucian Petruț Sușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina), acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală, spălare de bani.

Cei doi vor fi duși sâmbătă la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În același dosar, au fost puși sub acuzare Bogdan Petrică Timofte și Constantin Cristian Tomescu, însă în cazul acestora procurorii au dispus controlul judiciar pe o durată de 60 zile.

Ministrul Darius Vâlcov a fost chemat vineri la DNA, unde i s-a adus la cunoștință că este urmărit penal pentru trafic de influență, în legătură cu acordarea unor contracte din fonduri publice, în schimbul unui ‘comision’ de 20% (în total 2 milioane de euro), pe vremea când era primar al municipiului Slatina.

„În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe suspectul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări”, se arată într-un comunicat al DNA.

Astfel, în luna noiembrie 2008, a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt”.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.

Conform DNA, cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.

În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Administratorul societății și Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.

„Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății. Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius. În acest context, suspectul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”, mai spun procurorii.

De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Lucian Petruț Sușală, Petre-Bogdan Timofte, Constantin Cristian Tomescu și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

Procurorii mai arată că, din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.