Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adus atingere independenţei sistemului de justiţie, prin declaraţiile făcute cu privire la faptul că avizarea începerii urmăririi penale a liberalului Varujan Vosganian ar fi transformat România într-o „republică a procurorilor”, a stabilit IJ.Inspecţia Judiciară (IJ) a finalizat raportul în care a analizat afirmaţiile făcute de Tăriceanu, după ce senatorii au decis să nu ridice imunitatea lui Varujan Vosganian.”În urma analizei s-a stabilit că prin declaraţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la senatorul Varujan Vosganian, a fost adusă atingere sistemului”, au declarat oficiali din cadrul IJ.Raportul inspectorilor judiciari urmează să fie analizat joi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). CSM a sesizat, în 19 februarie, Inspecţia Judiciară, după ce Călin Popescu Tăriceanu afirmase, anterior cu cinci zile, că, în realitate, dosarul în care este implicat Varujan Vosganian, şi pentru care s-a cerut votul Senatului, nu se referă la presupuse fapte de corupţie ale unui senator, „ci pune în discuţie o decizie politică a unui ministru în funcţie, concretizată printr-o hotărâre de Guvern”.”De aceea pot să afirm că un vot în favoarea cererii procurorului general, aşa cum îşi dorea şi preşedintele, ar fi creat precedentul potrivit căruia orice decizie a Executivului (deci, potenţial şi a preşedintelui) şi a oricărei autorităţi publice ar fi putut fi cenzurată în viitor de către procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor”, susţinea Tăriceanu, după ce parlamentarii au votat împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian.În 12 februarie, Senatul a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, cinci voturi fiind anulate.Procurorii DIICOT susţin că Varujan Vosganian, în calitate de ministru al Economiei, a luat mai multe decizii prin care ar fi favorizat firma Interagro controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, oferind astfel gaze naturale la preţuri mai mici.