Rada Supremă (parlamentul) a Ucrainei a adoptat marți un proiect de lege conform căruia republicile populare autoproclamate Donețk și Lugansk sunt declarate ‘teritorii aflate temporar sub ocupație’, informează agențiile de presă TASS și Unian. În favoarea documentului au votat 280 de deputați, dintr-un minim necesar de voturi de 226. Potrivit documentului, acest statut va rămâne în vigoare ‘până în momentul retragerii de pe teritoriul Ucrainei a tuturor formațiunilor militare ilegale și a tehnicii militare, precum și a combatanților și mercenarilor de pe teritoriul Ucrainei și până la restabilirea totală a controlului Ucrainei asupra frontierelor de stat’. De asemenea, parlamentul ucrainean a adoptat o listă a raioanelor din regiunea Donbas cărora le va fi conferit un statut special de autoguvernare locală. În favoarea acestui proiect, înaintat de președintele Poroșenko, au votat 296 de deputați. Conform respectivului document, printre teritoriile care vor beneficia temporar de acest statut special se numără raioanele sau acele părți din ele — orașe, sate și cătune — care sunt situate ‘între granița de stat a Ucrainei cu Federația Rusă, linia de coastă a Mării Azov și linia care este precizată printr-o completare la această decizie, care corespunde Memorandumului de la Minsk din 19 septembrie 2014’. Respectiva decizie va intra în vigoare din ziua când va fi publicată în mod oficial, adoptarea ei fiind una dintre obligațiile Kievului prevăzute de Protocolul de la Minsk din 5 septembrie 2014, de Memorandumul de la Minsk din 19 septembrie 2014 și de Complexul de măsuri din 12 februarie 2015 pentru îndeplinirea acordurilor de la Minsk referitoare la reglementarea situației din regiunea Donbas. Proiectul acestei din urmă legi a stârnit dispute între diferite fracțiuni parlamentare, care au fost soluționate la nivelul liderilor lor, ceea ce a întârziat reuniunea de marți a parlamentului, precizează agenția de presă ucraineană.