Proiectul statutului PSD: Membrii condamnați în primă instanță pentru corupție, suspendați din partid

Membrii PSD care sunt condamnați în primă instanță pentru faptele de corupție vor fi suspendați din partid, conform unei modificări la statut propuse de premierul Victor Ponta, liderul formațiunii.

Noul statut al PSD va intra vineri în dezbaterea Consiliului Național iar discuții pe marginea acestora au avut loc marți la sediul central al partidului.

„Este un amendament pe care eu l-am depus, comisia (n.r. — pentru statut) l-a încorporat în propunerile care vor fi vineri și care prevăd un anumit tip nu de responsabilitate politică, ci de decizie politică pentru acei colegi ai noștri, în frunte cu mine evident, care se află în diverse faze ale unor procese penale pentru fapte de corupție.

Și asta înseamnă: dacă ești inculpat, adică dacă s-a pus în mișcare acțiunea penală, nu mai poți ocupa funcțiile numite de ministru sau conducerea celor două Camere. Dacă ești trimis în judecată pentru fapte de corupție, de asemenea ești suspendat din funcțiile — din primele nu poți să fii suspendat, ci ești înlocuit — ești suspendat din funcțiile politice, dacă apare o condamnare în primă instanță, inclusiv din calitatea de membru de partid și, sigur, în cazul unei condamnări definitive, la fel pentru persoanele arestate preventiv își pierd funcțiile numite, funcțiile politice”, a detaliat președintele PSD.

Întrebat ce se va întâmpla cu senatorul Dan Șova, Ponta a arătat că regulile statutare se vor aplica tuturor membrilor PSD.

„Dacă adoptăm niște reguli, regulile sunt pentru toți și se vor aplica de la președintele partidului până la membrul de partid care s-a înscris azi”, a spus el.

Întrebat dacă există riscul să rămână fără o parte dintre colegii importanți din partid, Victor Ponta a afirmat că PSD este partidul cel mai mare din România ultimilor 25 de ani.

„600.000 de membri. Dintre aceștia sunt o mulțime de oameni parlamentari, miniștri, secretari de stat, aleși locali, primari, președinți. Nu va exista niciodată un PSD fără lider, nu vă faceți griji”, a adăugat președintele PSD.

Modificările la statutul PSD, care vor fi depuse în instanță după congresul partidului, vor deveni efective după rezoluția în acest sens a Consiliului Național din 20 și 21 martie.

„Prin rezoluția politică a Consiliului Național, aceste chestiuni care țin de responsabilitatea politică se vor aplica practic imediat după Consiliul Național, pentru că între Consiliul Național și Congresul de la sfârșitul anului vom avea alegeri în toate structurile partidului, pornind de jos, de la organizația de bază, de comună, de scară de bloc, până la municipii, județe și după aceea congresul național”, a explicat Victor Ponta.