Partidul Likud al premierului israelian în exercițiu Benjamin Netanyahu a câștigat alegerile parlamentare de marți, în timp ce principalul său rival, Uniunea Sionistă a laburiștilor de centru-stânga, și-a recunoscut miercuri înfrângerea, relatează AFP, Reuters și DPA.După numărarea a 96% dintre buletinele de vot, Likud înregistra, potrivit postului de radio israelian, un avans de cinci locuri în Knesset (parlament), devansând Uniunea Sionistă, condusă de Isaac Herzog.Astfel, Likud a obținut 29 de mandate dintr-un total de 120, cât numără Knessetul, cu cinci mandate mai mult față de Uniunea Sionistă, care și-a asigurat 24 de locuri în noul for legislativ.Calculat în procente, Comisia Electorală Centrală a anunțat că Likud a obținut puțin peste 23% din sufragii, iar Uniunea Sionistă — puțin peste 19%.Dejucând predicțiile dinaintea scrutinului, Netanyahu, care și-a revendicat victoria în alegeri marți seara, pare într-o poziție bună pentru a forma noul guvern și a obține astfel al treilea mandat consecutiv. Acesta ar fi, de fapt, al patrulea său mandat, deoarece el a fost șef al guvernului și între 1996-1999.’Contrar tuturor pronosticurilor, noi am înregistrat o mare victorie pentru tabăra națională sub conducerea Likud’, a afirmat premierul în exercițiu în fața simpatizanților săi la Tel Aviv. Acum, ‘noi trebuie să construim un guvern puternic și stabil’, a adăugat el.Premierul israelian în exercițiu și-a dat un termen de două-trei săptămâni pentru formarea noului guvern după victoria în alegerile parlamentare, a indicat partidul său miercuri într-un comunicat. Netanyahu a discutat deja cu mai mulți lideri de partid, în scopul de a accelera formarea noului guvern și a finaliza această sarcină în două-trei săptămâni, potrivit Likud.Adversarul laburist al lui Benjamin Netanyahu, Isaac Herzog, a recunoscut miercuri victoria premierului în exercițiu și i-a urat ‘mult succes’, după cum relatează mass-media israeliene. ‘Am vorbit cu câteva minute în urmă cu premierul Benjamin Netanyahu. L-am felicitat pentru victorie și i-am urat succes’, a spus Herzog.Sondajele realizate la ieșirea de la urne, difuzate inițial de canalele de televiziune israeliene, au dat rezultate mai strânse pentru cele două partide. Voturile dispersate între mai mult de zece partide și complexitatea alianțelor posibile face încă incert numele viitorului prim-ministru al statului israelian, comentează France Presse.Viitorul premier israelian va trebui să gestioneze relațiile degradate cu marele aliat american, să facă față ofensivei diplomatice palestiniene și amenințărilor la adresa securității statului israelian să răspundă așteptărilor economice și sociale acute.’Netanyahu a dat lovitura (…). El poate forma un guvern de dreapta cu partidele religioase și cu Avigdor Lieberman. Un guvern de uniune națională’, a declarat Claude Klein, specialist în drept constituțional la Universitatea ebraică din Ierusalim.’Pe hârtie, Herzog nu are nicio șansă de a forma o majoritate, care ar depinde de sprijinul listei arabe”, a spus el.’Suntem dezamăgiți’, a spus un simpatizant al Uniunii sioniste. ‘Netanyahu a revenit în ultimele trei zile’, a adăugat acesta.Deși rezultatele oficiale urmează să fie anunțate spre sfârșitul săptămânii, discuțiile cu privire la viitorul guvern au început deja.Scrutinul, la care au participat 71,8% din alegători (față de 67,8% în 2013), a fost în mare măsură un tip de referendum pentru sau împotriva lui Netanyahu.