Consiliile judeţene vor prelua atribuţiile exercitate în prezent de la centru pentru o listă extinsă de structuri din agricultură, mediu, turism, educaţie, cultură, sănătate, într-o nouă încercare a Guvernului de a iniţia descentralizarea, în perioada imediată, după ce procesul a fost blocat de CC.
Procesul de descentralizare a mai fost iniţiat de Guvern în 2013, printr-un proiect de lege pentru care Cabinetul Ponta şi-a angajat răspunderea, dar care, la începutul anului trecut, a fost declarat drept neconstituţional de către judecătorii Curţii Constituţionale (CC), la sesizarea PDL, cu argumentul că destinatarul normei, şi anume autorităţile publice învestite cu executarea şi aplicarea legii, este pus în situaţia de a alege în mod discreţionar dispoziţiile legale incidente în acest domeniu, contrar regulilor de tehnică legislativă.Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, declara la acel moment că nu va renunţa la proiectul de descentralizare, că va ţine cont de toate comentariile Curţii Constituţionale şi că a început procedurile de reluare a transferurilor de competenţă de la instituţiile centrale spre autorităţile locale.Ulterior, în vara anului trecut, Dragnea revenea pe acest subiect într-o discuţie cu autorităţile locale şi arăta că speră să fie reluate discuţiile atât în ceea ce priveşte descentralizarea, cât şi finalizarea întregului pachet de modificare a legilor administraţiei locale.Subiectul descentralizării a mai apărut în luna februarie a acestui an, când preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis primarilor de comune, în Adunarea Generală a Asociaţiilor Comunelor din România, un mesaj în care preciza că dezbaterea despre descentralizare şi regionalizare va trebui reluată, pornind de la principii, nu de la calcule politice sau electorale.Acum, Guvernul a elaborat un nou proiect de descentralizare, consultat de MEDIAFAX şi prevăzut să fie iniţiat în perioada imediat următoare, care conferă consiliilor judeţene atribuţii sporite, prin transfer de competenţe.Aceasta, în condiţiile în care, la momentul elaborării primului proiect, respins de CC, preşedintele de atunciTraian Băsescu atenţiona că nu pot fi create „insule de autoritate” la consiliile judeţene.Faptul că atribuţiile vor fi totuşi transferate către judeţe este argumentat de Guvern prin faptul că nivelul administrativ optim pentru exercitarea competenţei este judeţul deoarece majoritatea structurilor deconcentrate ale ministerelor care gestionează domeniile incluse în procesul de descentralizare exercită în prezent atribuţii la nivel judeţean, având o arie a beneficiarilor care excede teritoriul unei comune, respectiv al unui oraş sau municipiu.Un alt argument invocat de Guvern este că nu va fi afectat sau bulversat întregul sistem administrativ existent, prin încărcarea excesivă a autorităţilor administraţiei publice locale (comună, oraş, municipiu) cu probleme care exced capacităţii administrative a acestora şi că la nivelul comunelor şi oraşelor mici nu există personal specializat pentru exercitarea unor noi competenţe descentralizate, în special pentru mediu, sănătate, cultură, agricultură, iar personalul actual al structurilor deconcentrate este insuficient pentru a acoperi necesarul de personal în ipoteza descentralizării structurilor la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din cadrul judeţului.”În plus, în aplicarea principiului economiilor de scară, transferul competenţelor către palierul de bază (municipal/orăşenesc/comunal) ar antrena costuri de funcţionare mult mai ridicate decât în situaţia în care ar fi competenţele ar fi transferate palierului judeţean, generate de multiplicarea numărului de structuri responsabile de prestarea unui serviciu de la 42, aferent actualelor structuri deconcentrate, la 3.186, aferent unităţilor administrativ-teritoriale din România/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, corelativ cu necesitatea asigurării unui minim de personal necesar pentru fiecare structură, sedii, dotări materiale”, se mai afirmă în proiect.Planul pregătit de Executiv prevede că emiterea avizului de mediu va fi în competenţa consiliilor judeţene, care vor prelua şi personalul cu atribuţii în domeniu, iar competenţa privind inspecţia şi controlul mediului rămân la nivelul administraţiei centrale. Astfel, vor fi transferate competenţele privind implementarea politicilor naţionale şi reglementările în domeniul mediului, exercitate de agenţiile pentru protecţia mediului şi a municipiului Bucureşti, aflate în prezent în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum şi competenţele de realizare a lucrărilor de întreţinere şi ecologizare a plajelor turistice de către autorităţile locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află.Tot la nivelul judeţelor vor fi transferate competenţele Ministerului Agriculturii de implementare a politicilor naţionale şi reglementările în domeniul agriculturii pentru Direcţiile de agricultură, Oficiile de studii pedologice şi agrochimice, Casele agronomului, filialele regionale aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.În acest context, consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor exercita noi competenţe în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum şi competenţe în domeniul pescuit şi acvacultură, pe lângă cele exercitate în prezent de Camerele agricole judeţene.Şi în domeniul culturii vor fi trecute la nivelul judeţelor atribuţiile de implementare a politicilor naţionale şi reglementărilor, pentru Direcţiile de cultură şi patrimoniu naţional, inclusiv competenţele privind avizarea concesionării, dării în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închirierii clădirilor monument istoric proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, avizarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice de clasă B, avizarea clasării şi declasării monumentelor istorice de clasă B, avizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului pentru instituirea, delimitarea şi reglementarea construirii zonelor de protecţie a monumentelor istorice de clasă B sau a zonelor construite protejate cu monumente istorice de clasă B.”Până în prezent, domeniul turism nu a fost supus procesului de descentralizare, în ciuda faptului că activitatea specifică acestui domeniu reprezintă un pilon important pentru dezvoltarea economică durabilă locală”, se arată în documentul care prevede că la nivel judeţean vor fi transferate şi atribuţiile legate de emiterea brevetului de turism, precum şi cele pentru autorizare, avizare şi clasificare exercitate în prezent de către Autoritatea Naţională pentru Turism.În vara anului trecut, când Departamentul pentru Turism a propus un astfel de transfer de atribuţii, patronatele din turism s-au opus proiectului, arătând că măsura va genera corupţie la nivel local şi va bloca investiţiile.În domeniul sănătăţii, către judeţe vor fi transferate atribuţiile de aplicare a politicilor naţionale şi reglementărilor pentru direcţiile de sănătate publică, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, laboratoarele, finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele judeţene de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale, policlinicile cu plată, finanţate integral din venituri proprii.Programele naţionale de sănătate vor fi elaborate în continuare de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, derularea acestora urmând să fie realizată de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.În domeniul educaţiei extraşcolare vor fi transferate atribuţiile legate de cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare, precum şi cele privind direcţiile pentru sport şi tineret, centrele de agrement, casele de cultură ale studenţilor, cluburile şi bazele sportive.Întregul proces va începe în perioada imediat următoare prin actualizarea inventarului bunurilor care urmează să fie transferate şi cu aprobarea de către Guvern, în trimestrul II, a proiectelor strategiilor sectoriale şi transmiterea de către ministerele de resort către autorităţile locale a listelor cu bunurile aflate în domeniul public al statului, urmând ca în trimestrele III şi IV ale anului să fie derulate faze-pilot pentru testarea competenţelor care urmează să fie descentralizate şi să fie transmise Parlamentului proiectele de lege aferente transferului de competenţe.Finalizarea etapelor de descentralizare este astfel prevăzută pentru ultimul trimestru al acestui an, urmând ca în primul trimestru al anului viitor să înceapă transferul efectiv de competenţe, simultan cu cedarea patrimoiului.Conform datelor din 2013, aproximativ 14.000 de angajaţi vor fi transferaţi din subordinea ministerelor pentru a lucra în instituţiile descentralizate din subordinea autorităţilor locale şi circa 2.000 imobile vor fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor teritoriale.