Aproximativ 10 % din cele aproape 2.000 de specii de albine sălbatice din Europa sunt amenințate de dispariție, iar încă 5 % vor fi în această situație în viitorul apropiat dacă nu se iau măsurile adecvate pentru combaterea fenomenului, relevă un raport publicat joi de Comisia Europeană.
Realizat de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), acesta este primul studiu consacrat populațiilor de albine sălbatice din Europa, mult mai puțin cunoscute decât semenele lor domestice, dar la fel de utile pentru culturile de plante, relatează AFP.
Autorii cercetării, cofinanțate de Comisia Europeană, au constatat ‘o alarmantă lipsă de expertiză’ referitoare la cele 1.965 de specii de albine cunoscute, din care pentru 58 % nu există date. În acest context, deși nu au identificat cu claritate decât 77 de specii amenințate de dispariție, specialiștii apreciază că numărul real este de 200 de specii.
Situația este îngrijorătoare, ținând cont de faptul că 84 % din producția vegetală din Europa destinată consumului uman depinde de polenizarea realizată de albine și bondari, afirmă UCIN, pledând pentru ‘investiții urgente în cercetare’ pentru a stopa declinul numeric al acestor insecte extrem de utile.
Printre cele mai mari amenințări la adresa existenței albinelor, studiul menționează diminuarea biodiversității vegetale ca urmare a agriculturii intensive și folosirii pesticidelor. De exemplu, aceasta pare a fi cauza diminuării, aproape de extincție, din unele țări europene a speciei Andrena transitoria, care înainte era răspândită din Sicilia până în Ucraina.
Alte amenințări majore sunt urbanizarea, creșterea numărului de incendii și încălzirea climatică, din cauza căreia suferă mai ales bondarii, un sfert din speciile de aceste insecte fiind pe cale de dispariție.
Agenția Europeană pentru Securitatea Alimentară a cerut, cu un an în urmă, Uniunii Europene să-și sporească eforturile în domeniul științific pentru a opri scăderea numărului de albine, reamintește AFP.