Piloții Lufthansa au început, vineri, a treia zi de grevă, iar aproximativ 700 de zboruri pe distanțe scurte și medii au fost anulate, decizia afectând 84.000 de pasageri, transmite Reuters.Inițiativa reprezintă a 14-a grevă din aprilie 2014 până în prezent, compania germană înregistrând costuri de peste 232 milioane de euro, anul trecut.Lufthansa a anulat, vineri, aproximativ 700 de zboruri, în același timp alte 90 de zboruri fiind anulate din cauza grevei separate a controlorilor de trafic din Italia.Inițial, sindicatul german al piloților, Cockpit, a lansat un apel la o grevă de 24 de ore, miercuri, dar acțiunea de protest a fost extinsă până sâmbătă, când vor fi afectate zborurile pe distanțe lungi și cele de marfă.Acțiunea de protest nu va afecta, în schimb, subsidiarele Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Swiss Airlines și Austrian Airlines.Cockpit, sindicat care are aproximativ 9.300 de membri, se opune intenției conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloților să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloții de la Lufthansa vor să mențină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani, cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani.Grupul Lufthansa, care cuprinde mai multe companii aeriene, trece de mai multe luni printr-o perioadă dificilă, din cauza grevelor repetate ale piloților.Ultima acțiune de protest a afectat zborurile Germanwings timp de două zile, la jumătatea lunii februarie, când aproape 340 de zboruri cu plecare din Germania au fost anulate.