Fostul deputat liberal Petre Roman a transmis vineri conducerii Camerei Deputaților o plângere prealabilă în care se arată că, în cazul în care procesul său cu Agenția Națională de Integritate va fi repus pe rol, va da în judecată forul legislativ pentru că a vacantat ilegal postul său de deputat.”Am avut pe ordinea de zi o plângere prealabilă, depusă de Petre Roman, în care ne înștiințează că, în cazul în care va fi procesul dânsului repus pe rol, ne va da în judecată cu privire la hotărârea de vacantare a postului de deputat. Am trimis-o pentru informare către Comisia juridică. Domnul Roman spune că va da în judecată Camera Deputaților, iar Camera va fi reprezentată juridic prin Comisia juridică ce ne va informa cu privire la acest caz creat. Putem spune că avocații domnului Petre Roman au găsit această procedură să ne înștiințeze că, în cazul în care procesul dânsului va fi repus pe rol, atunci va ataca în instanță hotărârea Camerei”, a declarat secretarul Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Biroului permanent.Petre Roman a transmis Biroului permanent o scrisoare în care arată că a formulat plângere prealabilă împotriva hotărârii prin care Camera Deputaților a luat act, în ședința din 9 februarie 2015, de vacantarea locului de deputat pe care a fost ales și solicită revocarea acestui act pe motiv că este nelegal.El a menționat că raportul de evaluare al ANI în care se constata incompatibilitatea lui și pe baza căruia Camera Deputaților a vacantat postul său de deputat a fost contestat în termenul legal de 15 zile. Roman precizează că, deși raportul a fost contestat la termen, ANI a precizat că acesta a rămas definitiv prin necontestare.”Nu există o sentință judecătorească ce să se fi pronunțat asupra existenței stării de incompatibilitate care face obiectul de evaluare al ANI, prin urmare președintele Camerei Deputaților nu putea nici să ia act de situația de încetare a mandatului de deputat și nici să constate starea de incompatibilitate până la soluționarea definitivă a contestației împotriva raportului ANI”, se arată în plângerea lui Petre Roman.