Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a vorbit, sâmbătă, în cadrul unui „marş pentru viaţă” desfăşurat la Cluj-Napoca, despre „împuţinarea naşterilor” din România şi a spus că, dacă se doreşte redresarea situaţiei, „ar trebui ca fiecare familie tânără să aibă măcar trei copilaşi”.Participanţii la „Marşul pentru viaţă” – peste 2.000 de persoane, conform organizatorilor – s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având bannere cu mesaje precum „Lăsaţi copiii să trăiască”, „Viaţa începe în momentul concepţiei”, „Spune «da» vieţii”, „Preţuieşte viaţa”, „Un copil e o bucurie”, „«Da» vieţii, «nu» avortului”, „Fiecare viaţă este un dar de la Dumnezeu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a ţinut un discurs în faţa celor prezenţi, vorbind despre „împuţinarea naşterilor” din România şi spunând că, dacă se doreşte ca lucrurile să se redreseze pe plan social, „ar trebui ca fiecare familie tânără să aibă măcar trei copilaşi – unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru biserică şi pentru ţară”.”Scopul acestui marş este de a binecuvânta viaţa. Dumnezeul nostru este al vieţii, nu al morţii”, a spus IPS Andrei Andreicuţ. La rândul său, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a afirmat că prin participarea la marş vrea să transmită clujenilor un mesaj privind importanţa vieţii.”Viaţa are o origine sacră, iar omul nu este stăpânul vieţii. O poate apăra sau o poate distruge. Dumnezeu nu a creat moartea, ci viaţa, iar noi, oamenii, suntem chemaţi să o apărăm. Noi luptăm pentru viaţă, pentru cei care nu au glas să îşi apere viaţa. Marşul este pentru viaţă, de la începutul ei pe cale naturală, până la sfârşitul ei pe cale naturală. Suntem şi împotriva acestui păcat care este avortul, făcut deliberat, fără nicio motivaţie”, a spus episcopul greco-catolic.Cristian Borz, unul dintre organizatorii marşului desfăşurat sub sloganul „Fiecare viaţă este un dar”, a afirmat că scopul manifestării a fost „susţinerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane, începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală”.”Marşul a fost şi unul împotriva avortului, dorim ca familiile să aducă pe lume copii, iar aceştia să trăiască în familiile în care s-au născut”, a menţionat el.Marşul a fost organizat de o fundaţie din Cluj-Napoca şi de reprezentanţii mai multor culte religioase. El s-a desfăşurat în zona centrală a oraşului şi a durat o oră.