Președintele Societății Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila, a semnalat sâmbătă riscul de izbucnire a unor epidemii, deoarece acoperirea vaccinală a scăzut. „Acoperirea vaccinală a scăzut, riscul de apariție a unor boli pe care nu le-am mai văzut de mulți ani și, mai mult, riscul transmiterii lor în colectivitate, izbucnirea unor focare epidemice sau chiar epidemii sunt posibile”, a spus Rafila, în contextul unei conferințe în domeniul vaccinologiei. La rândul său, reprezentantul OMS în România al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Victor Olsavszky, a afirmat că scăderea acoperirii vaccinale duce la posibilitatea apariției unor epidemii, așa cum au fost cele de rujeolă și rubeolă. „România s-a aflat pe un loc foarte bun. Din păcate, dacă în urmă cu zece ani România avea tradițional o acoperire de peste 95%, acum pe anumite vaccinuri acoperirea a scăzut, în anumite județe chiar am văzut procente îngrijorătoare de 68%, 72%, în medie este cam pe la 90%, 88% pe anumite vaccinuri, la cele care sunt administrate la naștere sau în prima parte a copilăriei acoperirea este mai bună, în schimb, în privința celor administrate mai târziu am constatat o scădere”, a declarat Olsavszky. Potrivit acestuia, în prezent, la nivel mondial OMS a anunțat două urgențe majore de sănătate publică — prima legată de Ebola și a doua referitor la poliomielită. „Eram pe cale de a eradica poliomielita, dar din cauza existenței unor zone de conflict armat în lume, precum Nigeria, Pakistan, Afganistan, acolo normal că vaccinarea în general a scăzut și încă mai găsim cazuri de poliomielită”, a spus Victor Olsavszky. El a subliniat că pentru OMS poliomielita reprezintă o urgență de sănătate publică la nivel mondial. Potrivit Societății Române de Microbiologie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă o acoperire vaccinală de peste 95%. Cu toate acestea, țara noastră înregistrează sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin. Într-un context mondial îngrijorător, de reemergență a unora dintre bolile prevenibile prin vaccinare, este extrem de important ca populația să fie informată corect privind imunizarea prin vaccinare din surse credibile și avizate. Conform datelor Centrului Național de Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile (2014) despre acoperirea vaccinală la vârsta de 12 luni a copiilor născuți în iulie 2013, acoperirea vaccinală este sub ținta recomandată de OMS. Astfel, rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4% pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului și pertusis), în timp ce procentul de acoperire pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei și oreionului este de 75,4% iar pentru hepatita B este de 91,3%. Față de copiii născuți în iulie 2012 acoperirea vaccinală a scăzut cu procente importante, spre exemplu, rata a scăzut cu 4% în cazul vaccinului împotriva hepatitei B. Aceleași date arată că 30,3% dintre acești copii au fost depistați ca fiind incomplet vaccinați în raport cu vârsta, în creștere față de anul precedent, când proporția era de 26%. Neprezentarea continuă să rămână principalul motiv al vaccinării necorespunzătoare în raport cu vârsta. Contraindicațiile medicale ocupă al doilea loc în clasamentul motivelor vaccinării necorespunzătoare vârstei, urmate de disfuncționalități în furnizarea vaccinului, în creștere marcantă față de anul precedent.