Premierul Victor Ponta, președinte al PSD, a afirmat că este posibil ca în cursul zilei de miercuri să desemneze un nou ministru al Finanțelor, condiția principală fiind însă finalizarea proiectelor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală. „Este posibil să-l avem până miercuri. Cu siguranță voi discuta întâi cu președintele Iohannis, care, sigur, are atribuția constituțională de a numi noul ministru. Nu vreau să afle din presă, vreau să afle de la mine numele noului ministru, și după aceea cu colegii din PSD și coaliție și vă vom înștiința și pe dvs. Dacă terminăm Codul fiscal până miercuri, da, ne ocupăm și de persoana ministrului. Acum e important să finalizăm aceste două texte și până atunci cred că găsim și persoana potrivită”, a declarat Victor Ponta, luni, la Senat, la finalul unei întâlniri a coaliției de guvernare. Premierul a precizat că și-a informat colegii de coaliție că, „după lupte seculare”, toate ministerele au dat avizele și Ministerul Justiției trebuie să dea forma finală a Codului fiscal, alături de Ministerul de Finanțe care este inițiator, formă cu care miercuri Guvernul să fie pregătit să se prezinte în fața Parlamentului, a Senatului, pentru a începe dezbaterile. „Cred că este un moment extrem de important pentru dezvoltarea noastră în viitor și aș vrea să nu ratăm anul 2015, după trei ani de creștere economică, acum putem să luăm niște măsuri importante pe termen mediu și lung. Dacă le ratăm pe 2015, va fi foarte greu în viitor să mai avem și consens politic, și condiții economice care să ne permită acest lucru. Îmi doresc foarte tare ca aceasta să fie una dintre principalele realizări ale Guvernului pe care îl conduc la momentul la care se va face bilanțul final”, a adăugat premierul. Victor Ponta a precizat că marți va avea o întâlnire pe tema Codului fiscal și cu partenerii de la Coaliția pentru Dezvoltarea României. „Am lucrat cu partenerii noștri instituționali care reprezintă mediul de afaceri și o să avem mâine o nou întâlnire, în așa fel încât miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, sper să nu mai intervină nimic neprevăzut și să putem transmite către Parlament, în cazul de față Senatul este prima cameră sesizată, cele două coduri. Senatul are practic la dispoziție toată luna aprilie ca să le dezbată în comisii, după aceea în plen și după aceea mai și iunie în Camera Deputaților de asemenea este timp suficient să se dezbată, să se îmbunătățească acolo unde este nevoie. Și, la sfârșitul lunii iunie, la sfârșitul sesiunii, să poată să plece către președinte la promulgare cele două coduri. Dacă tot acest calendar se respectă, o să avem în sfârșit cele două coduri fundamentale pentru zona fiscală și economică adoptate și termenul de 6 luni până la intrarea în vigoare, în care să fie cunoscute de toată lumea, să se vadă toate efectele pentru companii, pentru întreprinderile mici și mijloci, pentru contribuabilii persoane fizice. Iar la 1 ianuarie practic să putem să intrăm pe o direcție foarte clară, care să ne permită și în 2016, 2017, 2018 să menținem cel puțin ritmul actual de creștere economică, media de 3%, și chiar să îmbunătățim ritmul de creare de locuri de muncă”, a detaliat șeful Executivului.