În perioada 23-28 martie, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 ”Step by Step” din Iași va fi gazda celei de a șasea mobilități, în cadrul proiectului de parteneriat multilateral Comenius ”Healthy start for a healthier future”. Instituția de învățământ ieșeană este parteneră în cadrul acestui proiect, alături de alte șase grădinițe și școli din țări precum Bulgaria, Croația, Italia, Grecia, Polonia șiTurcia. ”Pe lângă aspectele de educație pentru sănătate, activitățile desfășurate în cadrul mobilităților vizează cunoașterea fiecărui sistem de învățământ din țara gazdă, precum și prezentarea tradițiilor specific fiecărei culturi. Copiii au, astfel, ocazia, să afle mai multe informații despre importanța practicării sportului, pentru o dezvolare armonioasă a organismului, rolul alimentației natural în păstrarea sănătății, precum și care sunt produsele cosmetic ce se pot prepara în casă și modul de realizare a acestora. Pentru mobilitatea ce se va desfășura la noi în grădiniță, copiii au avut de pregătit mai multe expoziții cu lucrări realizate prin diferite tehnici de lucru”, a declarat Mihaela Simion, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 ”Step by Step” din Iași. (E.M.)