Fostul președinte Traian Băsescu a declarat sâmbătă la Conferința Regională a PMP de la Timișoara că nu mai are aspirații politice personale, dar că își pune la dispoziția celor din PMP toată experiența.
‘Nu mai am aspirații politice personale. Am însă o obligație morală, ca după atâta experiență politică să contribui la crearea unui partid nou al viitorului, și nu al unui partid al tranziției (…). Deși nu mai am aspirații politice, urmăresc cu interes evoluțiile și pe scena politică internă, și pe cea europeană și pe cea globală’, a afirmat Băsescu.
El le-a spus celor circa 600 de membri și simpatizanți PMP prezenți la conferința din sala Capitol a Filarmonicii Banatul că nu mai are decât calitatea de partener devotat al lor ‘și nimic altceva’, dar că le va sta întotdeauna alături cu sfaturi mai ales despre ceea ce nu trebuie să facă în politică, referitor la compromisuri.
‘Aceasta este prima întâlnire regională, nu știu la câte voi mai fi invitat sau voi mai participa, dar vă asigur că am venit pentru a vă încuraja acest mod de a vă întâlni în dezbateri (…). Nu vreau să se spună că sunt părintele acestui partid sau că acest partid este al meu, pentru că nu este adevărat, eu am avut doar o idee, plecând de la ceea ce simțeam aproape instinctiv, că România are nevoie de partide noi’, a susținut Băsescu.
Fostul șef al statului a adăugat că aceia care au intrat în politica românească la începutul anilor ’90 și-au încheiat misiunea, obiectivele importante pentru țară fiind îndeplinite, intrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, ‘dar s-a văzut că nu putem face mai mult’.
‘Este o nouă etapă iar cele ce s-au întâmplat în cei aproape 25 de ani de tranziție, pe care eu o consider încheiată odată cu alegerile din 16 noiembrie 2014, nu mai califică vechea clasă politică să dea soluțiile viitoare ale României. Este nevoie de partide noi, nu vorbesc despre partide cu oameni de 18 ani, cu oameni de toate vârstele, dar cu oameni care nu au participat la compromisurile tranziției’, a apreciat Băsescu.
În opinia sa, astfel de compromisuri au fost necesare până acum pentru atingerea obiectivelor de importanță majoră pentru România, dar acum trebuie creată o nouă osatură politică a țării, care trebuie să fie o îmbinare de elan, inteligență și experiență și mai ales desprinsă de „năravurile” tranziției. Din aceste motive, a susținut Băsescu, PMP este al treilea partid din punctul de vedere al capacității politice pe scena românească, după PSD și PNL.