Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, acceptă să fie interogat la Londra de justiția suedeză cu condiția de a avea acces la dosarul anchetei lansate după acuzațiile de viol și agresiune sexuală, a anunțat luni seară Baltasar Garzon, unul dintre avocații lui Assange, informează AFP.”Trebuie să avem acces la integralitatea procedurii, care de patru ani și jumătate se află în mâinile Parchetului suedez și nu în cele ale apărării”, a declarat avocatul Baltasar Garzon, fost judecător.În urmă cu zece zile, procurorii suedezi au solicitat aprobare pentru a-l putea interoga la Londra pe Assange, care se află începând din vara lui 2012 la ambasada Ecuadorului din capitala britanică. De asemenea, procurorul de caz a cerut și efectuarea unui test ADN.”Evident că vom accepta acest interogatoriu, dar trebuie să ne fie acceptate condiții prealabile minime”, a menționat avocatul spaniol, care a apreciat că accesul la dosar este ”pur și simplu dreptul minim al oricărei persoane implicate într-un proces judiciar”.Assange (43 de ani), care are și cetățenie australiană, s-a refugiat în luna iunie 2012 la ambasada Ecuadorului la Londra pentru a evita extrădarea din Marea Britanie către Suedia, unde este inculpat pentru agresiuni sexuale. El se teme că autoritățile de la Stockholm l-ar putea preda celor americane, care vor să-l judece pentru publicarea a mii de telegrame diplomatice confidențiale pe site-ul WikiLeaks.Pe 25 februarie, avocații lui Julian Assange au depus apel la Curtea Supremă din Suedia împotriva mandatului de arestare emis pe numele clientului lor, susținând că libertatea acestuia a fost îngrădită fără motiv și disproporționat de când a înaintat cerere de azil la ambasada Ecuadorului la Londra. Mandatul de arestare i-ar permite justiției suedeze să îl audieze pe Julian Assange în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală făcute împotriva sa de două tinere femei.Julian Assange nu a părăsit ambasada Ecuadorului la Londra în ultimii doi ani. Potrivit termenilor mandatului de arestare, Assange nu poate ieși din ambasadă fără a fi arestat de poliția britanică și extrădat imediat în Suedia.