Cazurile de tuberculoză cu rezistență la tratamentele standard ar urma să fie din ce în ce mai numeroase până în anul 2050, dar și lipsa vaccinurilor constituie o problemă, semnalează marți Tribune de Geneve, cu ocazia Zilei mondiale a luptei împotriva tuberculozei. Tuberculoza multirezistentă (TB-MR) va ucide 75 de milioane de persoane până în 2050 și va costa economia mondială 16,7 trilioane de dolari, potrivit estimărilor publicate marți de un grup parlamentar britanic, care lansează un apel la crearea unui fond de cercetare. Grupul, All Party Parliamentary Group on Global Tuberculosis (APPG TB), preconizează, de asemenea, orientarea investițiilor către cercetarea fundamentală. APPG TB își bazează previziunile pe un scenariu potrivit căruia 40% din cazurile suplimentare de tuberculoză s-ar dovedi rezistente la tratamentele standard. Tuberculoza este numită multirezistentă când bacilul care cauzează boala este rezistent cel puțin la cele două medicamente antituberculoase standard cu cea mai mare eficiență împotriva maladiei, izoniazida și rifampicina, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Un milion și jumătate de persoane au murit de tuberculoză în 2013. Lupta împotriva acestei boli este îngreunată și de lipsa vaccinurilor, subliniază APPG TB. Singurul vaccin eficient, BCG, protejează de anumite forme severe de tuberculoză, mai ales cea care afectează creierul, însă nu permite prevenirea tuberculozei pulmonare, cea mai frecventă formă a maladiei.