Buna Vestire, praznicul închinat Maicii Domnului, se sărbătorește la 25 martie.Despre această mare sărbătoare a bucuriei și a speranței, părintele Ilie Cleopa spunea: „Astăzi răsună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria că va lua în pântece și va naște în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mântuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă și mai veselitoare decât toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie și vestește mântuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă și cu îndurare din cer spre pământ și a auzit suspinele strămoșilor noștri și plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii” (volumul „Predici la praznicele împărătești și la sfinții de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, Ed. Episcopiei Romanului, 1996).Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Luca istorisește cum s-a întâmplat evenimentul, care stă la originea praznicului de astăzi (Luca, cap. 1). Arhanghelul Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat, care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Intrând îngerul la Sfânta Fecioară, a spus: „Bucurăte, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Luca 1, 28). Dar fecioara s-a tulburat la auzul cuvintelor lui: „Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?” (Luca 1, 28) și Sfântul Arhanghel Gavriil, văzând-o pe dânsa așa de tulburată, i-a liniștit sufletul spunând: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu și, iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema” (Luca 1, 30-32).Arhanghelul Gavriil i-a lămurit Sfintei Fecioare și felul în care se va întâmpla această mare taină (din veac ascunsă și de îngeri neștiută): „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).Sfânta Fecioară Maria s-a făcut ascultătoare poruncii lui Dumnezeu, trimisă ei prin Arhanghelul Gavriil, și în mare smerenie a spus: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). În clipa când, Fecioara Maria a acceptat cuvântul îngerului și a rostit aceste cuvinte, S-a și zămislit Iisus Hristos în preacuratul ei pântece, se arată în predica părintelui Ilie Cleopa. Întâmplările acestui eveniment al Bunei Vestiri sunt redate de către un singur evanghelist din cei patru, Sfântul Evanghelist Luca. În acest sens, ziarul ”Lumina” prezenta în cadrul unui articol, răspunsurile la două întrebări, care se pot pune în mod firesc: de unde știa Sfântul Evanghelist Luca aceste date și ce izvoare a folosit pentru Evanghelia sa.Potrivit sursei citate, exegeții sunt de acord că una din sursele Sfântului Luca pe care le-a cercetat „cu de-amănuntul” (Lc. 1, 3) a fost și Sfânta Fecioară Maria. Numai din gura Maicii Domnului putea afla aceste lucruri autorul celei de-a treia Evanghelii.În legătură cu sărbătoarea Bunei Vestiri, textul Sfântului Luca, deși nu spune nimic despre copilăria Maicii Domnului, prezintă totuși câteva date suficiente pentru a schița portretul religios-moral al Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, ea este atât de curată, încât manifestă o familiaritate cu puterile îngerești, se tulbură, notează Evanghelistul, de „cuvântul” solului ceresc, iar nu de apariția sa. Prin răspunsul său, Fecioara Maria dă dovadă de multă maturitate duhovnicească, precum și de smerenie, se arată în articolul menționat.